14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalŞedinţă-fulger cu rezultat în ceaţă

Şedinţă-fulger cu rezultat în ceaţă

Consiliul Local Râmnicu Vâlcea a votat încă o dată excluderea Gabrielei Ene din cadrul forului, chiar dacă pe rolul instanţei de apel din Piteşti se dezbate un act administrativ similar. Nimic nu se schimbă însă în realitate, această hotărâre urmând să fie atacată în contencios administrativ.

VâlceA. Şedinţa de vineri a CL Râmnicu Vâlcea, convocată în mod extraordinar de consilierii liberali, a avut ca unic punct pe ordinea de zi excluderea Gabrielei Ene, fostă liberală, actualmente independentă, din rândurile forului legislativ. Grupul PNL a iniţiat acest proiect chiar dacă o hotărâre de acelaşi gen, votată acum o lună, se judecă în prezent la Curtea de Apel de la Piteşti în urma a două cereri de anulare a actului administrativ înaintate de Gabriela Ene, dar şi de prefectul judeţului Vâlcea. Instanţa argeşeană a amânat judecarea cauzei pentru 21 septembrie. Liderul grupului liberal din CL, Ion Nicolae, a argumentat că, întrucât nu s-a dat o decizie în cazul primei hotărâri, este dreptul consiliului de a o retrage şi de a promova alta mai clară.
Proiectul actului a fost contestat şi de Petre Cazan, consilierul juridic din cadrul Secretariatului Primăriei Râmnicu Vâlcea, care a susţinut că în cazul în care proiectul va fi votat nu va contrasemna hotărârea. „Am dreptul legal de a nu semna un act pe care îl consider împotriva legii. Întrucât prima hotărâre în acest sens este supusă controlului la Curtea de Apel, alta asemănătoare ar fi ilegală şi neoportună“, a spus consilierul juridic. În acest sens, angajatul primăriei a depus la materialele prezentate consilierilor şi o opinie motivată în care refuză să semneze un asemenea act. Poziţia lui Cazan a fost susţinută de primarul Mircia Gutău, care a spus că ar fi mult mai indicat să se aştepte rezultatul de la instanţa din Piteşti.

Consilieri confuzi

Votul de vineri a fost secret, hotărârea fiind aprobată cu nouă opţiuni favorabile proiectului. Problema a intervenit în momentul interpretării votului. Unii aleşi spun că, din cauza faptului că la şedinţă nu au participat decât 16 consilieri din cei 19, sufragiul nu poate fi valabil, cerinţa de majoritate plus unu din numărul membrilor CL nefiind îndeplinită. Ba dimpotrivă, spun aleşii liberali, condiţia ca rezultatul să fie validat este votul favorabil a jumătate plus unu din numărul celor prezenţi la şedinţă. „Hotărârea va fi atacată şi nu îşi va face efectul“, a precizat Gutău.
Între timp, Gabriela Ene îşi păstrează scaunul din poziţia de independent. În ultimele luni, fosta consilieră liberală a fost supusă presiunilor politice din partea conducerii PNL atât pentru a părăsi postul din consiliul local, cât şi pentru a demisiona din fotoliul de inspector general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean din Vâlcea, lucru pe care l-a făcut săptămâna trecută.   

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS