22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalPrimarul şi vicele din Segarcea, cercetaţi penal

Primarul şi vicele din Segarcea, cercetaţi penal

Primarul şi viceprimarul oraşului doljean Segarcea sunt cercetaţi pentru ilegalităţi prilejuite de asfaltarea unor străzi ale urbei. Conform unui comunicat al IPJ Dolj, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au finalizat ieri cercetările în dosarul penal privind pe primarul Nicolae Popa, de 59 de ani, viceprimarul Constantin Bobocel, de 65 de ani, şi alţii, toţi din Segarcea, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz şi neglijenţă în serviciu. Concret, poliţiştii au reţinut în sarcina celor doi edili faptul că, împreună cu alţi trei funcţionari ai primăriei, au încredinţat fără licitaţie în anul 2004 o lucrare de asfaltare în valoare de 400.000 de lei vechi unei societăţi comerciale din Craiova. La finalizare, Comisia de recepţie a lucrării a aprobat ilegal plata suplimentară a sumei de 10.200 de lei, prin includerea în situaţiile de lucrări a unor cantităţi mai mari de materiale decât cele folosite în realitate, se arată în comunicatul poliţiei doljene. Dosarul a fost înaintat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Segarcea cu propunere de trimitere în judecată a învinuiţilor, care sunt cercetaţi în prezent în stare de libertate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII