Acasă Local Un om şi calul său, omorâţi de o maşină la Grădinari

Un om şi calul său, omorâţi de o maşină la Grădinari

Un bărbat şi-a pierdut viaţa într-un grav accident de circulaţie petrecut la ieşirea din comuna Grădinari spre Vâlcea.

OLT. Tragedia a avut loc ieri-dimineaţă, în jurul orei 7.30. Căruţa condusă de Valerian Tulea, de 57 de ani, din Grădinari, se deplasa pe acostamentul din partea dreaptă a drumului. Bărbatul plecase să ducă gunoiul la marginea comunei. Atelajul a fost spulberat de o autoutilitară Renault, condusă de Ion M., de 41 de ani, din Drăgăşani, care mergea în aceeaşi direcţie cu căruţa.
În urma impactului, căruţaşul, care se deplasa pe lângă atelaj, calul şi căruţa au fost prinşi sub maşină şi târâţi câţiva metri pe asfalt. Valerian şi calul său au murit pe loc, iar autoutilitara s-a înfipt într-un pom de pe marginea drumului. Resturile căruţei s-au împrăştiat pe o distanţă de câţiva metri, iar indicatorul rutier plasat la ieşirea din comună a fost rupt. Ambulanţa a sosit imediat la faţa locului, dar pentru victimă a fost prea târziu. Cazul a fost preluat de poliţiştii de la Circulaţie pentru cercetări, aceştia stabilind că accidentul s-a produs după ce căruţa a pătruns brusc pe asfalt.

Conducătorul auto, lovit cu pumnii de localnici

La scurt timp după producerea accidentului, la faţa locului s-au strâns mai mulţi localnici, printre care şi câţiva romi. Aceştia din urmă l-au lovit pe şofer cu pumnii în faţă şi în piept. Poliţiştii din comună s-au deplasat la faţa locului şi, pentru a-l scăpa pe acesta de furia sătenilor,   l-au băgat în maşina poliţiei, unde a stat pe toată durata cercetărilor. Ulterior, conducătorul auto a fost transportat la Spitalul Judeţean pentru investigaţii medicale şi recoltarea probelor de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Ion M. spune că a văzut căruţa de la distanţă, dar, când a ajuns lângă ea, aceasta a intrat brusc pe asfalt şi nu a mai putut evita impactul. „Am văzut căruţa. Mergea cu o roată pe carosabil şi cu alta pe acostament. A intrat brusc pe asfalt şi nu am mai avut ce face“, a susţinut şoferul implicat în accident.
Florian Tulea, fratele bărbatului mort, spune că a văzut cum s-a întâmplat accidentul. El susţine că maşina circula cu viteză foarte mare şi a intrat în plin în căruţa ce mergea pe marginea drumului. „Eram la poartă când s-a întâmplat nenorocirea. Fratele meu plecase să ducă gunoiul şi mergea pe lângă vehicul. Maşina a venit cu viteză mare, cred că avea peste 100 km/h, şi l-a lovit“, a spus Florian.
Cadavrul bărbatului a fost transportat la morga Spitalului Judeţean în vederea efectuării necropsiei. 

Exit mobile version