Siluete din trecut

Constantin Brâncuşi, Eugen Ionescu, George Enescu au făcut şi au scris istoria Craiovei.

Brâncuşi şi Craiova

Printre siluetele trecutului se numără tânărul Brâncuşi, „grav marcat de existenţa trudnică şi săracă din familia sa, trăitoare la Hobiţa-Peştişani“. Despre peripeţiile din anii copilăriei sale, petrecute fie pe la birtul fraţilor Spirtaru, ce locuiau în vecinătatea gării, fie pe la patronul în plină afirmare Ion Zamfirescu, aflăm mai multe de la Jean Paul Crespelle. La şapte ani, tânărul Bâncuşi fugise de acasă. Se făcuse ucenic de boiangiu la Târgu Jiu. Se întâmpla, se pare, prin 1887. Este adus acasă, numai că firea sa nestatornică era greu de stăpânit, astfel că prin 1889 se strămută la Craiova. Se aciuează pe lângă Ion Zamfirescu. I se face loc să se odihnească în odaia comună a băieţilor de prăvălie de aici, după cum menţionează Constantin Gheorghiu şi Alexandru Firescu în lucrarea „Craiova, mon amour“: „Ion Zamfirescu, tânărul patron atât de prosper (avea 29 de ani când l-a angajat pe copilul Brâncuşi), l-a ocrotit pe acest gorjean atât de inimos şi inventiv, intuind că este hărăzit altor rosturi decât celor ale negustoriei, încurajându-l «să cioplească», după obiceiurile de acasă. Aneta Cioc, moştenitoarea casei Zamfireştilor (din strada Dima Popovici nr. 4, devenită apoi Lotru şi astăzi strada Mitropolitul Firmilian) povesteşte despre veritabila grijă maternă cu care soţia patronului (Aneta Zamfirescu) o arăta lui Costache, ca «unuia din familie». Patronilor sau colegilor lui «Prăvăliaşi» le-a dăruit mici obiecte utilitare, ca daruri făcute cu mâinile sale (savoniere, cutii de periuţe, un cuier pentru prosoape) şi însăşi «celebra» vioară potrivită din bradul unor lădiţe pentru citrice“. Vine să completeze tabloul amintirilor acelor vremuri, al cărui personaj principal este Constantin Brâncuşi, inginerul Ştefan Georgescu Gorjan. Se pare că Zamfirescu l-a ajutat pe tânărul sculptor să se înscrie la Şcoala de Arte şi Meserii. Se întâmpla prin 1895. Trei ani mai târziu, recomandat de acelaşi Ion Zamfirescu ministrului Gheorghe Chiţu, fost primar al Craiovei şi ctitor a trei şcoli craiovene (comercială, de meserii şi normală), tânărul talentat obţine o bursă din partea Episcopiei Bisericii Madona Dudu, pentru a se înscrie la Şcoala Naţională de arte frumoase din Bucureşti, pe care o va absolvi în 1902. Sunt întâmplări frumoase, care îl leagă pe marele Brâncuşi de Craiova, locul în care, spunea el, „s-a născut a doua oară“. Parcă mai ieri interpreta cântece din patrie, cu vioara, chitara sau cu vocea, care răsuna în corul Bisericii Madona Dudu, tot astfel cum pare să fi fost de curând momentul în care îl vedeai în uniformă militară, în timpul stagiului militar redus de la Regimentul 26 Rovine din Craiova. Se întâmpla pe vremea când „Brâncuşi locuia la etajul clădirii care avea parterul ocupat de magazinul «La Steaua colorată» împreună cu «Gorjenii» lui dragi“ şi când „a modelat şi turnat în gips bustul lui Ion Georgescu-Gorjan, lucrare căreia i-a păstrat o vădită afecţiune chiar în anii deplinei sale afirmări mondiale“.

Un mare scriitor, Eugen Ionescu şi un mare muzician, George Enescu

Tot de Craiova cea de odinioară se leagă şi începuturile literare ale lui Eugen Ionescu. Dacă venea pentru prima dată în Cetatea Banilor să-şi susţină bacalaureatul la Colegiul Carol, obţinând diploma nr. 1064 din 1928, peste ani avem să-l găsim pe post de colaborator la „Meridian“, în „Eu“, „Jurnal“ şi „Actualităţi politice“. Răzbat din negura timpului însemnările sale. „Priviţi, mecanismul sforilor care mă trag este foarte simplu, clasic, prin simplitatea lui: spun nu, nu, nu la tot ce mi se oferă; şi ba da, la tot ce mi se refuză“ sau „Bogăţia de expresie şi culori a unui poet îmi face impresia de luxură, de prostituare a spiritualităţii poetice care trebuie să stea ascunsă sau retrasă şi care, când e pură, se sperie de orice pompă. Poezia adevărată trebuie să se îmbrace în cuvântul cel mai simplu, cel mai sărac, cel mai inexpresiv, cel mai alb. Căci ea nu este cuvântul; cuvântul îi este numai haină“. Părăsim lumea lui Eugen Ionescu pentru a gusta puţin din muzica lui George Enescu, pe vremea când venea să cânte şi să încânte frumoasa Craiovă. Era în martie 1913, când însuşi George Enescu a dirijat „Poema Română“. Şi aceasta nu e singura sa incursiune pe meleaguri olteneşti, dovadă stau impresiile elevului Jean Negulescu, care asistase la un concert al lui George Enescu dat în beneficiul combatanţilor, refugiaţilor, orfanilor şi văduvelor de război: „Sunetele viorii lui răscoleau sufletele“ şi rândurile dedicate marelui muzician în cartea de memorii „Drum printre stele“. „O dată, în timp ce îl ascultam, i-am schiţat silueta pe o foaie de hârtie. Desenul meu încadrat într-o simplă ramă neagră avea să aibă onoarea de a fi expus în vitrina unei librării. Ceasuri în şir am patrulat prin faţa ei, ca să pot trage cu urechea la comentariile măgulitoare ale trecătorilor. Într-o bună zi, desenul a dispărut din vitrină. Îl cumpărase însuşi maestrul. Erau primii mei 50 de lei. Destinul mi-a fost pecetluit pe loc: atunci şi acolo: aveam să fiu pictor. Un pictor celebru!“. O lume frumoasă, o Craiovă cu poveştile şi personajele sale celebre vine să vorbească din paginile cărţilor, readucând în prim-plan imagini care se încăpăţânează să nu se piardă în negura timpului.