11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalConflict pentru o dansatoare

Conflict pentru o dansatoare

VÂLCEA. Mai mulţi tineri s-au bătut, în noaptea de miercuri spre joi, într-un bar din Râmnicu Vâlcea, pentru o dansatoare. Poliţia municipiului Râmnicu Vâlcea a fost sesizată de Aurelian A., din municipiu, în calitate de persoană vătămată, despre faptul că la barul Kallis are loc un scandal. La faţa locului s-au deplasat cinci echipaje de poliţie, dar, pentru că din grupul de tineri făceau parte şi persoane cu antecedente penale, cunoscute ca fiind foarte agresive, a fost solicitat şi plutonul de intervenţie din cadrul Detaşamentului Poliţiei pentru Intervenţie Rapidă Vâlcea. „După aplanarea conflictului, persoanele implicate au fost conduse la sediul poliţiei şi legitimate. Acestea sunt: Valentin P., de 28 de ani, Tiberiu B., de 27 de ani, Cristina L., de 19 ani, Nicolae N., de 19 ani, Ioan N., de 23 de ani, şi Paul S., de 33 de ani. Victima a fost condusă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea pentru acordarea îngrijirilor medicale, prezentând mai multe leziuni pe corp şi faţă, dar nu a rămas internată“, a declarat comisarul Marcel Sărdaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea. Din primele cercetări efectuate de oamenii legii a rezultat că aceştia s-au luat la bătaie pentru o dansatoare, angajată a barului respectiv, care nu a vrut să danseze pentru ei. După terminarea cercetărilor şi, în funcţie de numărul zilelor de îngrijiri medicale acordate victimei, se vor lua măsuri de sancţionare a persoanelor implicate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS