10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalAccidentul de la Oltchim, analizat de autorităţi

Accidentul de la Oltchim, analizat de autorităţi

Explozia de la SC Oltchim SA, din luna august, în urma căreia au murit trei angajaţi, a fost analizată, ieri, în cadrul unei şedinţe, după primele controale. Conform unui raport de analiză, s-a constatat că populaţia nu a fost informată cu privire la accident şi s-a creat panică.

VÂLCEA. Membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Vâlcea s-au întrunit ieri în şedinţă extraordinară pentru a analiza accidentul tehnologic de la SC Oltchim SA, care a avut loc luna trecută. Gheorghe Balit, directorul de producţie al Oltchim, a prezentat raportul făcut de reprezentanţii combinatului, în urma deflagraţiei. Acesta a precizat că în prezent există echipe care continuă ancheta cu privire la accident. „Comisia internă a Oltchim nu are dreptul să comunice concluziile până pe 15 septembrie, dar din ce s-a investigat şi se verifică în continuare rezultă că, pe 14 august, la ora 11.45, la Secţia Propenoxid a avut loc un incident tehnic la reactorul de sinteză RC 101 din cadrul instalaţiei de obţinere prepolieter şi s-a produs o deflagraţie puternică urmată de un incendiu care a afectat instalaţia propriu-zisă şi pe cele limitrofe“, a declarat Gheorghe Balit. Acesta a spus că, pe 14 august, la ora 7.00, toate instalaţiile din cadrul Secţiei Prepanoxid funcţionau la capacitate normală, fără să fie programate intervenţii la echipamente sau manevre tehnologice, în afara celor de operare normală. „Din analiza diagramelor de lucru rezultă că în intervalul 10.15 – 11.30 a avut loc o scădere a temperaturii în reactor de la 110 grade Celsius la 97 de grade Celsius. Pe scăderea temperaturii în reactor a crescut presiunea şi s-a constatat nefuncţionarea pompelor, ceea ce a dus la explozie. S-a tras concluzia că nu au existat noxe pentru că nu s-a declanşat alarma chimică. După finalizarea cercetărilor de către comisiile centrale şi locale se va prezenta CJSU raportul de concluzii privind cauzele producerii incidentului“, a spus directorul de producţie al Oltchim.

 

Trei morţi în urma exploziei

 

Conform raportului întocmit de conducerea Oltchim, din declaraţiile operatorului de pe tabloul de comandă, polieteri, pe 14 august, la ora 10.30 a fost anunţat de unul dintre operatori că a căzut pompa P 213 şi în acelaşi timp şi pompa P101. După anunţarea telefonică a electricianului de tură (Mihai Nica), acesta a verificat situaţia în staţia electrică şi i-a confirmat operatorului tablonist că totul este normal. S-au efectuat apoi manevrele de repornire a celor două pompe care au durat aproximativ 15 minute. În jurul orei 11.35 s-a blocat bucla de dozare prepanoxid la reactorul RC 101, din cauza scăderii temperaturii în reactor. În această situaţie, operatorul tablonist a dispus verificarea eliminării condensului din sistemul de încălzire, trimiţând pentru manevre pe operatoarea Elena Ancuţa să verifice pompa P106, operaţie executată şi de operatoarea chimistă Georgeta Gherghe, ambele confirmând faptul că pompa e oprită. Operatorul tablonist a încercat pornirea pompei P106, fără ca aceasta să pornească. În momentul deplasării spre tabloul de comandă, operatorul tablonist a auzit un „şuierat puternic“, urmat în fracţiuni de secundă de o deflagraţie puternică. Imediat după producerea deflagraţiei a izbucnit un incendiu în zona reactorului RC 101. În urma deflagraţiei şi a incendiului au fost accidentate cinci persoane, dintre care patru care aveau locul de muncă în instalaţia polieteri şi una care avea locul de muncă în instalaţia de fabricare var şi era în trecere prin zonă. Accidentaţii au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Vâlcea, trei fiind preluaţi de un elicopter al MIRA şi duşi la Spitalul de Arşi din Bucureşti, ceilalţi doi fiind transportaţi cu ambulanţele.

Trei dintre răniţi, cu arsuri de peste 90% pe suprafaţa corpului, au decedat. Elena Ancuţa, de 42 de ani, a murit pe 14 august, la câteva ore după producerea exploziei. Elena Crangă, de 37 de ani, a murit pe 19 august, iar Marian Bănescu, de 34 de ani, a decedat pe 23 august. Georgeta Gheorghe şi Gheorghe Sinescu au suferit arsuri pe corp de gradele II şi III şi sunt în afara oricărui pericol, fiind externalizaţi de la Spitalul de Arşi din Bucureşti. Prin documentaţiile depuse la Guvernul României, familiilor victimelor le-au fost acordate ajutoare materiale în cuantum de 60.000 de lei.

 

„Comunicarea cu mass-media a fost haotică“

 

Anuţa Handolescu, prefectul judeţului Vâlcea, a precizat, în cadrul şedinţei CJSU, că autorităţile s-au aflat în faţa unui accident major sub incidenţa legislaţiei europene.

Tot aceasta a susţinut că accidentul tehnologic din SC Olt-chim a creat în primele două ore o stare de panică la nivelul populaţiei municipiului Râmnicu Vâlcea şi în zonele limitrofe platformei chimice.

„Comunicarea cu mass-media a fost haotică, în sensul că, în calitate de grup tehnic, nu am reuşit să ne întâlnim şi să discutăm, iar în aceste condiţii au apărut informaţii care au accentuat starea de panică în rândul populaţiei. Nu s-a dat un comunicat de presă clar şi explicit în prima oră după producerea accidentului care să informeze populaţia că nu a existat un accident chimic. Au lipsit informarea constantă a populaţiei privind politica de prevenire a accidentelor chimice a SC Oltchim SA, cât şi informarea oamenilor privind primele măsuri de siguranţă şi autoprotecţie în caz de accident chimic“, a afirmat Anuţa Handolescu.

Prefectul a mai afirmat că trebuie reevaluate documentul „Plan pentru Situaţii de Urgenţă Internă“ al SC Oltchim SA, în conformitate cu HG 804/25.07.2007, şi colaborarea între CJSU şi SC Oltchim SA privind măsurile de informare a populaţiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS