14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalProbleme la Asociaţia nr. 3

Probleme la Asociaţia nr. 3

Asociaţiile n-au fost desfiiinţate, cum anunţa primarul Slatinei, Darius Vâlcov, în campania electorală, aşa că proprietarii de apartamente continuă să se lupte cu morile de vânt.

OLT. Camelia Gheorghe, o proprietară din blocul nr. 3 de pe strada Victoriei, din Slatina, aşteaptă de aproape o jumătate de an ca firma care a executat în 2005 hidroizolaţia să vină să facă reparaţii, pentru că la fiecare ploaie apa ajunge şi în apartamentul acesteia, situat la etajul IV.
„Am plătit atunci şase milioane şi trei sute de mii, am chitanţele, pot dovedi în orice moment. La vijelia din primăvară s-a rupt o parte din cartonul pus de firma care a executat hidroizolaţia, iar de atunci se infiltrează apă la fiecare ploaie. Am fost de mai multe ori la asociaţie. Mi se spune ba că doamna care era la asociaţie s-a mutat, ba că firma a dat faliment şi nu mai are cine să vină, ba să mai am răbdare, că se rezolvă. Lucrarea are garanţie cinci ani, dar nimeni nu se preocupă de această problemă“, a declarat Camelia Gheorghe, pensionară.
Şi în evidenţele Asociaţiei nr. 3 de pe strada Victoriei există dovada achitării cotei din lucrare de către proprietară. „Eu am discutat cu doamna, i-am spus că se rezolvă, numai că nu am numărul de telefon al celui care a făcut lucrarea, pentru că atunci era doamna Magda Mardolescu şi a plecat de la noi“, a declarat actuala casieră a asociaţiei, Ileana Tismănaru. Aceasta a aflat numărul celui care a executat lucrarea, Mihai Cheroiu, patronul firmei SC Marmichero SRL. „Avem o problemă cu o hidroizolaţie, trebuie s-o rezolvăm!“, a sunat rugămintea, iar răspunsul a fost – „Într-o săptămână – două, când mă întorc de la Bucureşti, trimit oamenii!“.
Asociaţia nr. 3 este aceeaşi care în urmă cu trei ani se confrunta cu altă problemă. Administratorul de atunci a plecat cu o sumă importantă de bani, iar proprietarii din asociaţie l-au acţionat în judecată.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS