15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCondimentaţi-vă viaţa sexuală

Condimentaţi-vă viaţa sexuală

În multe cupluri, după o anumită perioadă de timp flacăra pasiunii nu mai arde ca în primele zile ale iubirii, dar puteţi încerca să înviaţi senzualitatea în fiecare zi. Vă oferim câteva sfaturi pentru a aduce „sare şi piper“ în viaţa sexuală, rămânând la latitudinea dumneavoastră să îl alegeţi pe cel care vi se potriveşte cel mai bine.

Sărutaţi-vă cu patimă. Sărutul nu trebuie neglijat, deşi mulţi nu-şi mai fac timp să îi acorde timpul şi importanţa pe care o merită. Trebuie să aveţi mereu în vedere că sărutul pasional nu este rezervat doar tinerilor îndrăgostiţi: este un gest intim, esenţial pentru orice etapă a unei relaţii şi poate trezi toate simţurile partenerilor. Nu uitaţi nici de mângâieri. Indiferent dacă locuiţi împreună de ceva timp, nu trebuie să treceţi cu vederea preludiul sau plăcerea de a vă atinge înainte de a face dragoste. Redescoperiţi plăcerea de a mângâia zonele erogene ale partenerului.

 

Totul este permis

 

Deşi probabil vi se pare dubios să rezervaţi o cameră la un hotel din oraşul în care locuiţi, dacă vă luaţi inima în dinţi veţi constata că este o experienţă excitantă să vă daţi întâlnire într-o cameră de hotel doar pentru a vă satisface plăcerea de a face dragoste. Acasă uitaţi de pat, de canapea şi de alte locuri în care faceţi dragoste în mod obişnuit. Îndrăzniţi să vă mutaţi cuibuşorul pasiunii în alte camere, în baie, în bucătărie, pe balcon. Şi pentru a spori adrenalina, încercaţi senzaţii tari în lift sau chiar pe casa scării, dacă sunteţi amândoi dispuşi să vă asumaţi nişte riscuri.

Spuneţi-i ce vă doriţi. La coadă la cinema, la restaurant sau în supermarket, indiferent de cât de „nepotrivit“ este locul unde vă aflaţi, şoptiţi-i la ureche cele mai ascunse dorinţe erotice. În plus, în intimitate nu vă feriţi să-i împărtăşiţi fanteziile ce vă trec prin minte. Mai mult decât atât, în timpul zilei trimiteţi-i un SMS sau un e-mail doar pentru a-i spune că îl iubiţi şi că ardeţi de nerăbdare să vă vedeţi. Imaginaţia lui o va lua razna!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS