21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalPD susţine necondiţionat introducerea votului uninominal

PD susţine necondiţionat introducerea votului uninominal

Democraţii susţin adoptarea de urgenţă a legii privind introducerea votului uninominal. „Susţinem necondiţionat proiectul legii votului uninominal şi adoptarea în regim de urgenţă, în sesiunea din luna septembrie, astfel încât să nu mai fie nevoie de un referendum organizat de preşedintele României pentru a impune votul uninominal şi, pe de altă parte, pentru a avea timpul necesar pentru creionarea circumscripţiilor electorale pentru votul uninominal. Să nu se mai inventeze motive pentru a amâna aplicarea acestei legi la organizarea alegerilor pentru Parlamentul României“, a declarat ieri preşedintele PD, Emil Boc, citat de Mediafax. Biroul Permanent Naţional al PD, întrunit la Costineşti, a adoptat tot ieri o rezoluţie în acest sens.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS