29.6 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDepăşire mortală

Depăşire mortală

O femeie şi un tânăr de 25 de ani din Drobeta Turnu Severin au murit într-un  accident de circulaţie produs pe raza comunei Şimian, judeţul Mehedinţi.
Evenimentul rutier a avut loc ieri, în jurul orei 16.00, pe Drumul European 70, la şapte kilometri de intrarea în Drobeta Turnu Severin.
Un Opel, condus de o femeie, de 45 de ani, din Drobeta Turnu Severin, a intrat într-o depăşire neregulamentară într-o curbă fără vizibilitate, lovind frontal o dubiţă ce circula regulamentar din sens opus. În urma impactului, dubiţa, în care se aflau trei persoane, s-a răsturnat peste o Dacie, care circula regulamentar. Şoferul Daciei, precum şi conducătoarea Opelului au murit pe loc striviţi.
Pentru scoaterea victimelor din maşini a fost nevoie de intervenţia echipelor de descarcerare.  „A fost o intervenţie periculoasă şi de mare risc, cu pericol de explozie. Au fost salvate trei vieţi, dar o femeie şi un tânăr au murit striviţi în maşini“, a declarat căpitan Claudiu Balaure din cadrul ISU „Drobeta“.
 Şoferul dubiţei şi cei doi pasageri sunt în stare gravă şi au fost internaţi la Secţia de chirurgie a Spitalului Judeţean din Drobeta Turnu Severin. Circulaţia rutieră a fost blocată pe DE 70 pe ambele sensuri aproximativ două ore, coloanele de maşini fiind pe zeci de kilometri.
Din primele verificări se pare că vinovată de producerea accidentului este femeia care conducea Opelul, iar poliţia a deschis o anchetă pentru stabilirea circumstanţelor în care a avut loc acesta.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII