10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocal21 de posturi de pompieri

21 de posturi de pompieri

VÂLCEA. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru“ (ISU) Vâlcea mai are nevoie de 21 de pompieri. Cele 21 de posturi de subofiţeri (19 servant pompier şi două protecţie civilă – chimist) au fost scoase ieri la concurs de ISU. La acesta pot participa funcţionarii publici, personalul contractual, gradaţii voluntari din structurile IGSU, personalul din unităţile Ministerului Internelor şi Reformei Administrative (MIRA), subofiţerii în activitate din alte instituţii de apărare naţională şi candidaţi din sursă externă. „Pentru a participa la concurs candidaţii trebuie să aibă cetăţenie română, să cunoască limba română, scris şi vorbit, să aibă cel puţin studii liceale cu diplomă de bacalaureat, să îndeplinească toate cerinţele postului scos la concurs, să aibă vârsta de cel mult 30 de ani împliniţi în anul participării la concurs, să aibă un comportament corespunzător, să fie declaraţi apt medical, fizic şi psihologic, să nu aibă antecedente penale, să aibă înălţimea de minimum 1,65 metri“, a declarat inspectorul-şef al ISU, colonelul Adrian Mesescu.
Cei care doresc să se înscrie la concurs pot depune cererile în perioada 27 august – 7 septembrie, iar dosarele le pot completa între 27 august – 21 septembrie. Examinarea psihologică a candidaţilor va avea loc între 10 – 21 septembrie. Evaluarea performanţelor fizice se va ţine în perioada 24 – 26 septembrie, pe baza sportivă a ISU. Afişarea rezultatelor la probele fizice va avea loc pe 27 septembrie. Proba scrisă pentru specialităţile servanţi pompieri şi protecţie civilă se va desfăşura pe 30 septembrie, la ora 10.00, la Universitatea „Constantin Brâncoveanu“ din Râmnicu Vâlcea, iar rezultatele la testul scris vor fi afişate pe 1 octombrie. Contestaţiile se pot depune pe 2 octombrie, iar rezultatele finale vor fi comunicate pe 5 octombrie. Candidaţii admişi vor fi numiţi în funcţie pe 1 noiembrie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS