10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocal174 de candidaţi la română

174 de candidaţi la română

OLT. Atmosferă relaxată, ieri, în sălile de examen, la prima probă a bacalaureatului 2007 – sesiunea august – septembrie. Preşedintele comisiei judeţene de examen, inspectorul şcolar general Nicolae Drăghici, a declarat că nu au fost semnalate incidente la prima probă, candidaţii, destul de puţini, 174 în cele patru centre din judeţ, aşteptându-şi rândul fără emoţii.
La Colegiul Tehnic „Alexe Marin“ Slatina, unde s-au înscris „restanţierii“ de la „Alexe Marin“, Colegiul Naţional Agricol „Carol I“ şi Liceul Agricol Scorniceşti, candidaţilor le-a fost mai greu să înfrunte căldura decât emoţiile, chiar dacă au fost şi elevi aflaţi la prima experienţă de acest gen. „N-am avut probleme, am înţeles că până acum au obţinut cu toţii note de trecere. Ne-ar încurca mai mult dacă ar pica, pentru că noi am gândit deja repartizarea pe săli. Le doresc să nu se întâmple“, a declarat preşedintele comisiei din centru, prof. univ. Ilie Mirea (Universitatea Galaţi).
Până la prânz, nici în celelalte trei centre nu se înregistraseră note care să nu le permită candidaţilor promovarea probei, însă nici de note foarte bune nu au avut parte absolvenţii de liceu. „La noi în centru notele s-au situat între 6 şi 8,50, cred, cea mai mare“, a declarat vicepreşedintele comisiei de la colegiul tehnic, insp. Constantin Fircă.
O absolventă care s-a înscris să susţină proba la Colegiul Naţional Vocaţional „Nicolae Titulescu“ a avut neplăcuta surpriză să obţină o notă de trecere, cu care alţi colegi de-ai ei s-ar fi mulţumit, dar care totuşi nu-i permite să promoveze examenul, având note prea mici la celelalte probe (dintr-o sesiune anterioară), aşa că a solicitat comisiei o reexaminare, fără succes însă.
Astăzi se susţine proba de limbă maternă. Mâine se vor prezenta în faţa comisiilor candidaţii care s-au înscris pentru a susţine proba orală de limbă străină.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS