Lui Tănăsescu i s-a pus pata pe panificaţie

Autori


Comisarul-şef al Gărzii Financiare Olt, Damian Tănăsescu, anunţă zile negre pentru afaceriştii din domeniul panificaţiei. În două săptămâni, inspectorii au aplicat amenzi de aproximativ şase miliarde de lei vechi.

 

OLT. Şeful Gărzii Financiare Olt s-a pus cu amenzile pe afaceriştii din morărit şi panificaţie care au fost găsiţi cu nereguli la comercializarea produselor.

„Nu am de gând să mă opresc până când marfa din magazinele de panificaţie nu va avea provenienţă legală şi până când nu se va da bon fiscal pentru fiecare pâine sau produs vândute!“, este mesajul lui Damian Tănăsescu către oamenii de afaceri din domeniul morăritului şi panificaţiei.

Acesta a spus că până la sfârşitul acestei luni nu vor fi efectuate controale decât în două domenii economice în care evaziunea colcăie. Este vorba despre panificaţie şi comerţul cu produse supuse accizării, adică tutun şi băuturi alcoolice. „Este adevărat că, la cât de puţini suntem, celelalte domenii nu vor fi la fel de monitorizate. Dar, aşa cum stau lucrurile acum, nu se mai poate…“, a afirmat şeful GF Olt.

 

Amenzi de 475.500 de lei

 


Comisarii financiari au verificat săptămâna trecută, în paralel cu echipele mixte ale DSVSA şi ITM, din care nu au vrut să facă parte, 76 de producători şi comercianţi în domeniul cerealelor, morăritului şi panificaţiei. „Nici una dintre societăţi nu a fost găsită în regulă în ceea ce priveşte legalitatea provenienţei mărfurilor. Au fost aplicate 81 de amenzi în sumă de 457.500 de lei“, a declarat Damian Tănăsescu.

Controalele nu s-au lăsat doar cu amenzi, ci şi cu marfă şi bani confiscaţi. Au fost ridicate produse de panificaţie în sumă de 1.537,40 lei, dar şi suma de 209,30 lei. Atât pentru produse, cât şi pentru bani, patronii în cauză nu au putut prezenta nici un document legal pentru a demonstra provenienţa licită.

50.000 de lei amendă pentru contrabandă cu alcool

 

Un agent economic din Şerbăneşti a luat amendă de 50.000 de lei pentru că a fost prins vânzând alcool de contrabandă. A fost confiscată cantitatea de 500 de litri de băuturi spirtoase, ambalate în recipiente fără marcaj fiscal, comerciantului fiindu-i interzisă activitatea cu produse supuse accizării timp de o lună. Tot săptămâna trecută, Garda a mai sancţionat trei comercianţi, unul cu amendă de 1.200 de lei şi doi cu avertismente, pentru nereguli la vânzarea ţigărilor. Au fost confiscate 127 de pachete de ţigări fără marcaj fiscal, în valoare de 642 de lei.

„În 15 zile am aplicat amenzi în valoare de 765.800 de lei, din care 251.900 de lei au fost încasaţi operativ în timpul controalelor“, a spus Tănăsescu. Amenzile pot fi plătite în termen de 30 de zile. Dacă această perioadă este depăşită, contravenientul este executat silit, operaţiunea pornind de la blocarea conturilor până la sechestrarea şi scoaterea la licitaţie a bunurilor puse sub sechestru de fisc, pentru recuperarea banilor.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de vineri, 17 august 2007

Actualitate

» Mandat de arestare pentru primarul din Săcelu – Gorj
» Patru urşi au atacat o stână în Munţii Bucegi
» Seceta se menţine şi în septembrie
» Român urmărit internaţional, arestat în Bulgaria
» Dosar penal pentru proprietarul unui rottweiler
» S-a prăbuşit plafonul unui pasaj pietonal subteran
» Săptămâna curăţeniei
» Scumpiri de toamnă
» Scurte ştiri
» Adio, şpagă în taximetrie!
» Victima exploziei de la Oltchim a fost condusă pe ultimul drum

Local

» Scurte ştiri
» Ford vinde Jaguar şi Land Rover?
» Asigurări de sănătate pentru cei fără venit
» Lui Tănăsescu i s-a pus pata pe panificaţie
» S-au stabilit furnizorii de calculatoare în şcoli
» Primăria verifică investiţiile de la Colegiul Economic
» A murit strivit de tractor

Gorj

» Scurte ştiri
» Poliţiştii, instruiţi
» Inspectorul şcolar general ţine cu dinţii de scaun
» Mistreţii, supravegheaţi
» Azilul de bătrâni din Lonea, renovat
» Garda Financiară, în acţiune
» Cosmin Popescu, la o firmă privată
» Carbonizat în propria locuinţa
» Gorjeanul care a câştigat la CEDO a fost ucis
» Febra cumpărăturilor de rechizite

Sport

» Mircea Lucescu, învins la Salzburg
» Hagi crede în calificare
» Steaua n-a strălucit la Borisov
» Argint pentru spadasinele române
» Naţionala, aproape de o medalie
» Ultimul retuş cu public pentru chimişti
» Lui Federer îi place singurătatea
» Nadal a renunţat la luptă
» Lungan, la CSM Vâlcea
» Armata a mai avansat un tur
» Meci de prezentare în Oraşul Minunilor
» Mourinho debutează cu Poli Iaşi
» Gane vrea iarăşi la Pamplona
» Fanii Craiovei strâng rândurile

Magazin

» Apariţie editorială
» Fereşte-te de radar!
» Energia electrică
» Utlie Craiova
» Atracţia sexuală – chestiune de miros
» Bancul zilei
» ia te uita

Opinii

» Stăm momâie şi pe noi chică toată beleaua!

Top