17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalCocteiluri ce le înnebunesc pe femei

Cocteiluri ce le înnebunesc pe femei

Aţi invitat o femeie acasă şi nu ştiţi cu ce să o serviţi? În nici un caz să nu vă gândiţi să scoateţi din frigider baxul de bere pe care tocmai l-aţi cumpărat. Cea mai bună soluţie este să o serviţi cu un cocteil.

 

Dacă vreţi să vă cuceriţi iubita, specialiştii vă recomandă câteva cocteiluri care, spun ei, le înnebunesc pe femei.

Puteţi alege un cocteil Pina Colada, care a fost parcă special creat pentru reprezentantele sexului frumos. Ingredientele de care aveţi nevoie sunt următoarele: 40 ml de rom, 120 ml de suc de ananas, 40 ml de lapte de cocos. Dacă aveţi un mixer pentru cocteil este perfect, dacă nu, amestecaţi ingredientele. Nu rămâne decât să adăugaţi la final câteva cuburi de gheaţă şi totul este gata. Puteţi înlocui laptele de cocos cu îngheţată de cocos. Paharul poate fi ornat cu o felie de ananas proaspăt.

La fel de ispititor este şi un Sex on the beach. În reţeta originală a acestui cocteil există câteva ingrediente care nu sunt foarte simplu de găsit, aşa că va trebui să simplificaţi un pic lucrurile. Veţi folosi 40 ml de votcă, 20 ml de sirop de piersici, 60 ml de suc de portocale şi 60 ml de suc de merişor. Amestecaţi totul cu gheaţă şi folosiţi pentru decorare o felie de portocală. Puteţi, de asemenea, să adăugaţi suc de ananas sau să înlocuiţi sucul de portocale cu cel de grepfrut şi cel de piersici cu cel de căpşuni.

 

Christina şi Kiss in the dark, piesele de rezistenţă

 

Tequila sunrise va cuceri cu siguranţă. Dacă în cazul cocteilului Sex on the beach aveaţi dreptul de a improviza, de această dată nu trebuie să modificaţi absolut nimic şi să urmaţi reţeta ca la carte. Puneţi câteva cuburi de gheaţă într-un pahar, adăugaţi 40 ml de tequila, apoi 40 ml de sirop de rodii şi 160 ml de suc de portocale. Veţi obţine un degrade de culori care vă duce cu gândul la răsăritul soarelui.

Un cocteil mai puţin cunoscut, o piesă de rezistenţă însă, este Christina. Pentru prepararea lui aveţi nevoie de 30 ml de gin, 30 ml de suc de ananas şi un pic de lichior de cireşe. Puneţi totul într-un pahar umplut cu apă tonică, apoi adăugaţi câteva cuburi de gheaţă.

Dacă iubita dumneavoastră este obişnuită să consume băuturi alcoolice, puteţi alege un Long Island Ice Tea, care conţine tequila, rom alb, gin, votcă şi triplu sec. Din toate aceste ingrediente amestecaţi câte 20 de ml, iar la final completaţi cu 20 de ml de suc proaspăt de lămâie şi cola. Adăugaţi câteva cuburi de gheaţă şi ornaţi cu o felie de lămâie. Cel mai iubit rămâne însă Kiss in the dark. Nu trebuie decât să umpleţi un pahar cu gheaţă, apoi adăugaţi 80 ml de gin, 80 ml de lichior de cireşe, 10 ml de vermut alb, o felie de lămâie şi o cireaşă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS