12.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Scurte ştiri

Tripitakaya – cea mai micuţă carte budistă din lume

Una dintre cărţile sacre ale religiei budiste are dimensiuni atât de reduse, încât poate încăpea fără probleme într-o mânuţă de copil. După cum informează Libero.it, Tripitakaya, aşa cum se numeşte cartea, este de departe cea mai mică versiune a unei cărţi sacre din religia şi tradiţia budiste. Volumul cuprinde 32.000 de caractere, împărţite pe 206 pagini, în ciuda faptului că măsoară doar 1,6 pe 2,4 centimetri.

Un mascul panda a devenit mămică

Un urs panda, care ani la rând a fost considerat mascul, a şocat pe toată lumea când a adus pe lume doi ursuleţi gemeni. Fericitul eveniment a avut loc într-o rezervaţie naturală din Wolong, situată în provincia Sichuan, protagonist fiind Jizhu, de 11 ani, care a fost declarat mascul la naştere. „Credeam că Jinzhu era mascul, având în vedere caracteristicile sexuale şi comportamentul lui“, a povestit directorul rezervaţiei. Când şi-au dat seama că Jihzu nu era prea interesat de masculi, experţii au decis să recurgă la însămânţarea artificială. Abia atunci au descoperit că ursul panda nu avea organ sexual masculin. Abia în 2005, cercetătorii au văzut că ovarele lui Jinzhu, ajuns la vârsta de nouă ani, erau prost poziţionate şi a trebuit să supună animalul la o operaţie chirurgicală pentru a corecta această anomalie. Din luna martie, Jinzhu s-a îndrăgostit de un mascul, iar acum a devenit mămică.

Record la slăbit: 83 de kilograme în 12 luni

Adolescentul Daniel Sadler, de 18 ani, din Statele Unite, este considerat un adevărat exemplu pentru tinerii de vârsta sa. Anul trecut, el cântărea 163 de kilograme. În doar 12 luni, Daniel a reuşit să slăbească 83 de kilograme, o adevărată performanţă mai ales dincolo de Ocean, unde obezitatea este deja o modă. „Stăteam toată ziua la calculator, mâncam chipsuri şi beam doi litri de kilo. Ajunsesem la 163 de kilograme“, a povestit Daniel. Totul s-a schimbat atunci când adolescentul a mers cu vărul său într-un parc de distracţii şi a vrut să se dea în tiribombe. Din păcate pentru el, fiind prea gras, nu a putut închide clapeta de siguranţă şi proprietarul caruselului a trebuit să-i ceară să se ridice. Tânărul, pe atunci în vârstă de 17 ani, a fost aşa de ruşinat, încânt s-a decis să-şi schimbe complet regimul alimentare. „Mănânc multe fructe şi alerg în fiecare zi“, a spus Daniel, mându de performanţa sa.  

Mel B s-a căsătorit în secret

La scurt timp după ce fosta Spice Girl, Mel B, a reuşit să-l convingă pe Eddie Murphy să recunoască paternitatea fiicei sale, solista britanică şi-a găsit alinarea în braţele producătorului muzical Stephen Belafonte. După cum informează Libero.it, cei doi s-au căsătorit în Nevada, Statele Unite ale Americii, în luna iunie a acestui an.
„Melanie şi Stephen se cunosc de mulţi ani şi au fost prieteni apropiaţi la început. Acum sunt îndrăgostiţi şi sunt foarte fericiţi împreună“, a declarat reprezentantul solistei. Cei doi au devenit un cuplu în perioada în care Melanie era însărcinată cu fetiţa lui Eddie.

Kate Hudson s-a săturat de măritiş

După căsătoria eşuată cu Chris Robinson şi despărţirea de actorul Owen Wilson, frumoasa actriţă Kate Hudson pare sătulă de măritiş. „Am înţeles acum că mariajul nu reprezintă răspunsul la orice. După ce ai copii, îţi dai seama că nu mai poţi iubi pe nimeni la fel de mult. Aşa că este mult mai complicat
să-ţi găseşti jumătatea“, a povestit vedeta. După relaţiile sale eşuate, Kate a realizat că mai are de învăţat atunci când vine vorba de dragoste. „Un prieten mi-a spus cele mai frumoase lucruri. Când eşti implicat într-o relaţie, trebuie să te porţi ca un om matur. Nu înseamnă că nu poţi să greşeşti sau că nu poţi să te comporţi ca un copil…dar când vine vorba despre a face relaţia să meargă, trebuie să fii matur. Şi când totul merge bine, faci din nou greşeli“, a spus actriţa.

Angelina Jolie a renunţat la femei de dragul lui Brad Pitt

Frumoasa actriţă americană Angelina Jolie a mărturisit că a renunţat la relaţiile lesbiene şi la jocurile perverse după ce s-a îndrăgostit de Brad Pitt. După cum informează tabloidul britanic The Sun, a recunoscut că în trecut a întreţinut relaţii amoroase şi că îi plăcea să folosească diferite cuţite în timpul partidelor de sex. „Nu mi-am ascuns niciodată bisexualitatea. Însă, de când sunt cu Brad, în viaţa mea nu mai este loc de aşa ceva sau de chestii sado-masochiste“, a mărturisit actriţa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS