11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalIGO Caracal, amendată

IGO Caracal, amendată

OLT. Societatea IGO Caracal, care are în administrare ştrandul din Parcul „Constantin Poroineanu“, unde, în urmă cu o lună, Raluca Giurea, de 12 ani, şi-a găsit sfârşitul în gura de evacuare a bazinului, a fost amendată de Inspecţia Sanitară pentru funcţionarea ilegală a celui de-al doilea ştrand. Societatea nu a solicitat autorizaţie sanitară nici pentru ştrandul din Deveselu, pe care îl administrează, inspectorii stabilind o amendă de 40 de milioane de lei vechi, care a fost plătită în 48 de ore (jumătate din amenda minimă stabilită de lege). Ca şi în cazul ştrandului din Caracal, autorizaţia sanitară de funcţionare a fost retrasă în 2003, din cauza deficienţelor constatate în urma unui control. Chiar dacă nu a avut autorizaţia de funcţionare, şi ştrandul din Deveselu, ca şi cel din parc, a funcţionat ilegal până în momentul cumplitului accident.
Se pare că de curând la biroul de avizări din cadrul Autorităţii de Sănătate Publică societatea caracaleană a depus o solicitare pentru o nouă autorizaţie sanitară de funcţionare, urmând să se facă inspecţia pentru a se stabili dacă există condiţii pentru funcţionarea ştrandului. Directorul societăţii aflată în patrimoniul consiliului local, Stelian Veselin, care nu a primit nici un fel de sancţiune în urma celor întâmplate în urmă cu o lună, nu a fost disponibil ieri pentru a oferi lămuriri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS