8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCentru de diagnostic al cancerului la Slatina

Centru de diagnostic al cancerului la Slatina

OLT. Creşterea alarmantă a numărului pacienţilor bolnavi de cancer pare să fi trezit în sfârşit autorităţile, care au în plan organizarea unor centre judeţene de diagnosticare a acestei maladii. Programul anunţat de minister nu cu mult timp în urmă se numeşte „Uniţi împotriva cancerului“, iar fondurile care se aşteaptă în baza acestuia vor permite înfiinţarea unui centru de diagnosticare la Slatina, la parterul Ambulatoriului de specialitate (Policlinica) al Spitalului Judeţean, a declarat directorul adjunct al Autorităţii de Sănătate Publică, dr. Victoriţa Diaconescu.
În policlinica publică există un laborator de citologie, numai că aici activitatea se desfăşoară sporadic, deşi în urmă cu ani buni medicul ginecolog Paul Ghica făcea pionierat la Slatina, în acest domeniu. De altfel, un segment important al activităţii din viitorul centru îl va constitui screening-ul pentru depistarea de neoplasm de col uterin şi neoplasm de sân şi determinările privind depistarea de cancer de colon. „Ne apucăm în toamnă. Trebuie un pic reorganizat spaţiul la parterul policlinicii, însă după ce terminăm am dori ca fiecare caz de avort să fie investigat anatomo-patologic. Vrem să aducem şi cabinetul de planning familial tot aici, să angajăm şi un psiholog, pentru că nu este normal să se procedeze pur şi simplu la o întrerupere de sarcină, chiar dacă este la cerere, până nu se poartă o discuţie cu pacienta. Avortul trebuie să fie ultima soluţie“, a mai spus dr. Diaconescu.
În program se intenţionează să fie cooptaţi şi medicii de familie, care să transmită cazurile suspecte pentru control de specialitate şi determinări de laborator, deşi încă nu s-a gândit o strategie în acest sens, nu de puţine ori autorităţile declarându-şi nemulţumirea în urma colaborării în baza diverselor programe. Cert este faptul că nici medicii de familie nu au de fiecare dată cuvinte de laudă. Faptul că serviciile medicale în cadrul programului vor fi gratuite se speră să ducă la o mai mare adresabilitate şi, scopul final, la depistarea cancerului în forme incipiente.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS