13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalUmorul le cucereşte pe femei

Umorul le cucereşte pe femei

 

Nu este suficient doar un fizic bine lucrat sau încercarea de a flata în permanenţă pentru a reuşi să puneţi stăpânire pe inima unei femei. Pentru a le fi pe plac reprezentantelor sexului frumos, domnii ar trebui să ştie că 37 la sută dintre femei îşi doresc să fie ascultate, 30 la sută vor să fie făcute să râdă de către bărbaţi, iar 21 la sută apreciază că bărbatul de care s-ar putea îndrăgosti trebuie să aibă capacitatea de a le surprinde mereu cu câte un gest. Doar şase la sută dintre reprezentantele sexului frumos apreciază fizicul la un bărbat şi patru la sută sunt înnebunite după complimente.

Totul depinde însă în mare măsură şi de vârsta doamnei pe care un bărbat doreşte să o cucerească. În rândul tinerelor, principalul atu pentru un domn este simţul umorului. 51 la sută dintre tinerele cu vârste între 15 şi 19 ani şi 47 la sută dintre cele cu vârste între 20 şi 25 de ani au precizat că, pentru a fi pe gustul lor, un bărbat trebuie să ştie să le facă să râdă. Pe de altă parte, dacă doriţi să fiţi pe placul unei doamne trecute de 35 de ani, simţul umorului se situează pe locul al doilea, cea mai importantă calitate la un bărbat fiind aceea de a şti să le asculte şi să le acorde atenţie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS