Nu se mai stinge Domogledul



Incendiul izbucnit miercuri noapte în Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei a luat amploare.

MEHEDINŢI. Echipele de intervenţie nu au reuşit până ieri după-amiază să stingă incendiul din Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei. Dacă în rezervaţie incendiul se manifestă mocnit, flăcările dau bătăi de cap pompierilor în proprietăţile private ale sătenilor din Topleţ, unde focul  a mistuit peste 50 de hectare de lizieră de pădure, arbuşti şi păşuni.

„Cred că suprafaţa afectată de foc este de 50-55 de hectare. Regiunea este greu accesibilă şi nu permite accesul tehnicii din dotare pentru a utiliza apa din cisterne“, a precizat locotenentul Liviu Borugă, din cadrul ISU Drobeta.

Mobilizare ca la război

100 de pompieri de la ISU Drobeta şi 55 de lucrători de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin, plus silvicultori, voluntari şi rangeri sunt mobilizaţi în munte de peste 48 de ore.

„Vom încerca să stingem incendiul, care ne dă bătăi de cap şi ne-a mobilizat ca la război, cu tabără de permanenţă, corturi, patrule de noapte şi supraveghere de zi“, a declarat colonelul Vintilă Ion, din cadrul ISU Drobeta.


 Flăcările s-au propagat pe versantul din apropierea localităţii Topleţ (judeţul Caraş-Severin) pe zeci de hectare şi există riscul să se extindă şi în sectorul forestier de foioase al Ocolului Silvic din Băile Herculane.

Întrucât terenul este deosebit de accidentat, nu se pot utiliza autospecialele şi nici nu se poate acţiona terestru. Pompierii au fost campaţi la poalele muntelui şi când focul va ajunge la ei vor acţiona să-l stingă.

Acesta este al treilea incendiu din ultima lună provocat de un foc lăsat nesupravegheat în Parcul Naţional Domogled- Valea Cernei.

 Pompierii au apelat şi la ajutorul unor forţe din alte judeţe, iar în vecinătatea releului de telefonie mobilă, situat la altitudine de 430 de metri, a fost amplasată o tabără de unde se va acţiona până la stingerea focului.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 31 iulie 2007

Actualitate

» Precipitaţii reduse în zonele afectate de secetă extremă
» Tarom, în tăvălugul falselor concursuri cu premii
» Război pe terenuri între mai-marii judeţului

Local

» A murit Patriarhul Teoctist
» Scurte ştiri
» Primarul Văle, din nou în boxa acuzaţilor
» 11 oameni căzuţi în stradă
» Blocul operator al Spitalului Judeţean va fi renovat
» Zece milioane de euro pentru staţia de epurare a Râmnicului
» 80 de ani de la înfiinţarea Armatei Populare Chineze
» Zeci de hectare arse din cauza ţigărilor
» Scurte ştiri
» Medicii nu vor rezidenţiatul la Educaţie
» Locuinţe administrate de Ministerul Sănătăţii
» Despăgubiri pentru culturile calamitate
» Nu se mai stinge Domogledul
» Scurte ştiri
» AVAS ar putea privatiza sau lichida companiile miniere
» Năstase se pricepe la vaci
» Arta negocierii cere sacrificii

Gorj

» Scurte ştiri
» Medicii din Motru nu vor spaţii pentru cabinete din cauza preţului
» Abuzuri ale directorului de la Colegiul Tehnic Mătăsari
» Sculptorii, învinşi de căldură

Sport

» Colţul microbistului
» Juniorii Avram şi Ioniţă împart dreptatea etapa viitoare
» Universitatea, în lupta pentru titlu
» Stroe are încredere în juveţi
» Lupescu vrea oltenii în cupele europene
» Ionuţ Popa cere concentrare cu Craiova
» Născuţi învingători
» Scurte ştiri
» 16 medalii pentru atleţii craioveni
» Probleme cu portarii la CSM Vâlcea
» CS Ostroveni a oprit trofeul
» Costel din Coasta de Fildeş a confirmat
» Terry, cel mai bine plătit din campionatul Angliei
» Fotbalul i-a unit pe şiiţi, suniţi şi kurzi în Irak
» Beckham, făcut star pop de Pele
» Alin Stoica nu are loc în Cupa UEFA
» Fanii îl vor pe Cicinho îl locul lui Chivu
» Turcii i-au subapreciat pe români
» Hagi debutează cu Steaua în Europa

Bani & Afaceri

» Nokia N76

Magazin

» Horoscop
» Scurte ştiri
» Îngheţată cu gust de vin
» Picnicul, preferat restaurantului

Opinii

» Teoctist şi după
» Ştiinţa, de vis!

Top