Despăgubiri pentru culturile calamitate

Autori


Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Mehedinţi a primit ieri peste 180.000 de lei, bani acordaţi de minister pentru culturile calamitate din acest an.

MEHEDINŢI. Este vorba despre 35 de beneficiari, care includ 3.404 hectare de culturi asigurate de grâu, porumb, orz, orzoaică, rapiţă, ponderea cea mai mare fiind la grâu – 2.826 de hectare. O treime din totalul dosarelor de calamitate aparţin societăţilor comerciale, iar restul persoanelor fizice, în mare parte agricultori din Salcia, Gârla Mare, Pătulele, Obârşia de Câmp, Rogova, Vlădaia şi Cujmir. Aceştia urmează să primească 70% din cheltuielile efectuate până în momentul producerii pagubelor.

„Am primit de la Ministerul Agriculturii suma de 181.930 de lei pentru cei 35 de beneficiari. Banii sunt acordaţi în baza Legii nr. 381 din 2002 privind acordarea despăgubirilor pentru calamităţile naturale din agricultură şi privesc numai culturile care au fost asigurate. Marţi (astăzi – n.r.) vor fi viraţi banii în contul celor 35 de persoane“, a precizat purtătorul de cuvânt al DADR Mehedinţi, Monica Lungu.

Producţie de cinci ori mai mică la grâu

În Mehedinţi s-a cultivat grâu pe o suprafaţă de aproximativ 48.000 de hectare, dar producţia obţinută este foarte mică. În comparaţie cu anii trecuţi, când seceta nu a făcut ravagii şi producţia era de circa 4.000 kg/ha, acum aceasta este de cinci ori mai mică, adică doar 800 kg/ha. Şi producţia de orz a scăzut de cel puţin patru ori faţă de anii anteriori. Dacă înainte se obţineau 3.000 kg/ha, în acest an


s-au realizat doar 738 kg/ha. Alt exemplu care dovedeşte că seceta a afectat grav culturile agricole din judeţ este în cazul rapiţei, care de la o producţie de 2.000 kg/ha a scăzut la 508 kg/ha.

Directorul DADR Mehedinţi, Ştefan Răceanu, a declarat că estimările realizate la sfârşitul perioadei de vegetaţie a culturilor agricole păreau şi mai sumbre. „La orz s-a estimat o producţie medie de 550 kg/ha, la grâu de doar 460 kg/ha şi la rapiţă de 208 kg/ha. La toate aceste culturi producţia obţinută a fost  mai mare decât estimaseră specialiştii noştri. Excepţie face orzoaica, la care cât am estimat atât s-a realizat, adică 220 kg/ha“, a spus Ştefan Răceanu.

Cele mai afectate comune sunt cele din sudul judeţului, deoarece aici s-a cultivat mult mai mult spre deosebire de partea de nord, care nu permite cultura grâului.



Comenteaza acum

Alte stiri

21 mai 2019

Mehedinţi: Cetăţean sârb, depistat la muncă ilegală

Polițiștii de imigrări din Mehedinți, în urma unei acțiuni întreprinse pe linia prevenirii și combaterii muncii nedeclarate a străinilor, au depistat un bărbat, din Serbia, care desfășura activități lucrative fără aviz de angajare, pe raza ...

Sumarul ediției de marţi, 31 iulie 2007

Actualitate

» Precipitaţii reduse în zonele afectate de secetă extremă
» Tarom, în tăvălugul falselor concursuri cu premii
» Război pe terenuri între mai-marii judeţului

Local

» A murit Patriarhul Teoctist
» Scurte ştiri
» Primarul Văle, din nou în boxa acuzaţilor
» 11 oameni căzuţi în stradă
» Blocul operator al Spitalului Judeţean va fi renovat
» Zece milioane de euro pentru staţia de epurare a Râmnicului
» 80 de ani de la înfiinţarea Armatei Populare Chineze
» Zeci de hectare arse din cauza ţigărilor
» Scurte ştiri
» Medicii nu vor rezidenţiatul la Educaţie
» Locuinţe administrate de Ministerul Sănătăţii
» Despăgubiri pentru culturile calamitate
» Nu se mai stinge Domogledul
» Scurte ştiri
» AVAS ar putea privatiza sau lichida companiile miniere
» Năstase se pricepe la vaci
» Arta negocierii cere sacrificii

Gorj

» Scurte ştiri
» Medicii din Motru nu vor spaţii pentru cabinete din cauza preţului
» Abuzuri ale directorului de la Colegiul Tehnic Mătăsari
» Sculptorii, învinşi de căldură

Sport

» Colţul microbistului
» Juniorii Avram şi Ioniţă împart dreptatea etapa viitoare
» Universitatea, în lupta pentru titlu
» Stroe are încredere în juveţi
» Lupescu vrea oltenii în cupele europene
» Ionuţ Popa cere concentrare cu Craiova
» Născuţi învingători
» Scurte ştiri
» 16 medalii pentru atleţii craioveni
» Probleme cu portarii la CSM Vâlcea
» CS Ostroveni a oprit trofeul
» Costel din Coasta de Fildeş a confirmat
» Terry, cel mai bine plătit din campionatul Angliei
» Fotbalul i-a unit pe şiiţi, suniţi şi kurzi în Irak
» Beckham, făcut star pop de Pele
» Alin Stoica nu are loc în Cupa UEFA
» Fanii îl vor pe Cicinho îl locul lui Chivu
» Turcii i-au subapreciat pe români
» Hagi debutează cu Steaua în Europa

Bani & Afaceri

» Nokia N76

Magazin

» Horoscop
» Scurte ştiri
» Îngheţată cu gust de vin
» Picnicul, preferat restaurantului

Opinii

» Teoctist şi după
» Ştiinţa, de vis!

Top