Blocul operator al Spitalului Judeţean va fi renovat

Autori


OLT. Delegaţia de la Spitalul Judeţean Slatina care a făcut la sfârşitul săptămânii trecute o vizită la Spitalul Niguarda din Milano, cu scopul de a încheia un protocol de colaborare, s-a întors cu vestea că prima acţiune concretă de colaborare va fi modernizarea blocului operator din unitatea slătineană, cu sprijinul specialiştilor recomandaţi de medicii italieni. Din delegaţie au făcut parte managerul spitalului, Mihai Niţă, şefa Unităţii de Primire Urgenţe, dr. Ecaterina Buzău, şeful Secţiei interne, dr. Romeo Stănculescu, şi medicul chirurg Nicolae Diaconescu. Protocolul de colaborare va fi semnat în cursul lunii octombrie, după ce şi reprezentanţii spitalului milanez vor vizita unitatea din Slatina, urmând ca timp de cinci ani să se desfăşoare stagii ale italienilor la Slatina şi ale asistenţilor şi medicilor slătineni la Milano.

Deşi nimeni nu-şi închipuia că există loc de comparaţii între Spitalul din Slatina şi unul din „lumea bună“, realitatea văzută la faţa locului a întărit părerea că mai sunt de pus la punct multe lucruri în sistemul sanitar de la noi.

În Spitalul Nigurada, finanţat din fonduri publice, care are 1.300 de paturi (oarecum de dimensiunea spitalului slătinean, care are 1.106 paturi), îşi fac bine profesia 720 de medici şi un număr cel puţin dublu de asistenţi medicali, în timp ce la noi numărul medicilor este… 126. Există secţii de neurochirurgie, de chirurgie vasculară, se face şi transplant de măduvă şi de ficat. „Acolo se are, cu adevărat, grijă de cetăţean. Nu se ţipă, nu se urlă, toată lumea munceşte cu zâmbetul pe buze, nu există personal stresat, medicii sunt de o modestie de neînchipuit. În schimb, toată lumea ştie foarte bine ce are de făcut. Au, la Urgenţe, un cabinet chiar şi pentru cei care nu au probleme grave, dar tot vin peste medici. Nimeni nu-i ia peste picior, nimeni nu le spune că nu e de competenţa lor. Chiar şi cu acei oameni se stă de vorbă şi li se acordă o consultaţie. Asta vreau să vadă personalul nostru, de aceea vor merge, în anii următori, cât mai mulţi angajaţi acolo, să vadă cum se fac lucrurile“, a declarat managerul Mihai Niţă.

În afara modernizării blocului operator, care se va realiza cu fonduri din sponsorizări (firma Pirelli, care a intermediat legătura cu spitalul milanez, s-a angajat să finanţeze lucrarea), un pas concret este implementarea sistemului de lucru din Italia în Unitatea de Primire Urgenţe, ceea ce înseamnă echipă de medici specialişti ai UPU, fără să mai fie nevoie să se apeleze la specialiştii secţiilor, sistem de comunicare modern cu personalul de pe ambulanţe etc.


Mai greu cu activităţile de voluntariat pe care le desfăşoară personalul medical din Italia, cu atragerea specialiştilor în cadrul spitalului, unde salariile sunt mici, sau cu schimbarea sistemului de finanţare (medicii italieni au fost surprinşi să afle că spitalele din România sunt finanţate tot pe caz rezolvat, dar în baza unui tarif mediu, una dintre întrebări fiind „Dar cu arşii ce faceţi?“, costurile în astfel de cazuri fiind mult mai mari decât media calculată).

Spre sfârşitul lunii august, începutul lunii septembrie, o delegaţie din spitalul italian va fi prezentă la Slatina, iar în octombrie, cel mai probabil, o nouă delegaţie va pleca spre Italia.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 31 iulie 2007

Actualitate

» Precipitaţii reduse în zonele afectate de secetă extremă
» Tarom, în tăvălugul falselor concursuri cu premii
» Război pe terenuri între mai-marii judeţului

Local

» A murit Patriarhul Teoctist
» Scurte ştiri
» Primarul Văle, din nou în boxa acuzaţilor
» 11 oameni căzuţi în stradă
» Blocul operator al Spitalului Judeţean va fi renovat
» Zece milioane de euro pentru staţia de epurare a Râmnicului
» 80 de ani de la înfiinţarea Armatei Populare Chineze
» Zeci de hectare arse din cauza ţigărilor
» Scurte ştiri
» Medicii nu vor rezidenţiatul la Educaţie
» Locuinţe administrate de Ministerul Sănătăţii
» Despăgubiri pentru culturile calamitate
» Nu se mai stinge Domogledul
» Scurte ştiri
» AVAS ar putea privatiza sau lichida companiile miniere
» Năstase se pricepe la vaci
» Arta negocierii cere sacrificii

Gorj

» Scurte ştiri
» Medicii din Motru nu vor spaţii pentru cabinete din cauza preţului
» Abuzuri ale directorului de la Colegiul Tehnic Mătăsari
» Sculptorii, învinşi de căldură

Sport

» Colţul microbistului
» Juniorii Avram şi Ioniţă împart dreptatea etapa viitoare
» Universitatea, în lupta pentru titlu
» Stroe are încredere în juveţi
» Lupescu vrea oltenii în cupele europene
» Ionuţ Popa cere concentrare cu Craiova
» Născuţi învingători
» Scurte ştiri
» 16 medalii pentru atleţii craioveni
» Probleme cu portarii la CSM Vâlcea
» CS Ostroveni a oprit trofeul
» Costel din Coasta de Fildeş a confirmat
» Terry, cel mai bine plătit din campionatul Angliei
» Fotbalul i-a unit pe şiiţi, suniţi şi kurzi în Irak
» Beckham, făcut star pop de Pele
» Alin Stoica nu are loc în Cupa UEFA
» Fanii îl vor pe Cicinho îl locul lui Chivu
» Turcii i-au subapreciat pe români
» Hagi debutează cu Steaua în Europa

Bani & Afaceri

» Nokia N76

Magazin

» Horoscop
» Scurte ştiri
» Îngheţată cu gust de vin
» Picnicul, preferat restaurantului

Opinii

» Teoctist şi după
» Ştiinţa, de vis!

Top