24.8 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalArta negocierii cere sacrificii

Arta negocierii cere sacrificii

Sindicaliştii din învăţământul românesc au avut o întâlnire de taină cu ministrul Cristian Adomniţei, care le-a promis majorări salariale în 2008 şi elaborarea celor trei legi fundamentale ale educaţiei- statutul personalului din învăţământ, legea învăţământului şi descentralizarea. În plus, reprezentanţii ministerului şi cei ai sindicaliştilor se vor retrage la mare sau la munte pentru negocieri.

Sindicaliştii din învăţământ şi ministrul educaţiei, Cristian Adomniţei, vor petrece câteva zile de vacanţă împreună la mare sau la munte, vor negocia statutul personalului din învăţământ şi vor pune la punct legea învăţământului şi descentralizarea sistemului. Ieri, la ora 11.00, ministrul şi sindicaliştii au avut o primă întâlnire şi au pus la punct detaliile unei vacanţe de negocieri.

„A fost o întâlnire informală şi am stabilit calendarul de discuţii, negocierea şi finalizarea pachetului legislativ care cuprinde statutul personalului din educaţie, legea învăţământului şi strategia de descentralizare. Reprezentanţii sindicatelor şi cei ai ministerului se vor retrage într-un loc liniştit. Nu am stabilit încă locaţia şi nu ştim dacă va fi la mare sau la munte. Se va lucra nonstop la elaborarea şi negocierea celor trei legi. Se vor purta negocieri şi vom avea în primul rând în vedere ca, în cazul descentralizării, finanţarea să se facă direct de la minister către unitatea de învăţământ, fără a avea ca intermediar consiliul judeţean sau primăria. Aceste legi trebuie să ajungă în parlament la 1 septembrie“, a declarat, pentru Gazeta de Sud, Gheorghe Izvoranu, preşedintele Federaţiei Sindicale din Învăţământul Preuniversitar „Spiru Haret“.

Negocieri salariale cu bugetul pe masă şi cu legea în mână

 

Ministrul le-a promis sindicaliştilor şi tradiţionala majorare salarială, dar aceştia nu au vrut să negocieze decât cu bugetul pe masă. Potrivit proiectului de buget pe 2008, educaţia ar urma să primească 6 % din PIB, adică 26, 5 miliarde de lei, cu 5 miliarde mai mult decât anul acesta. De aceste măriri salariale va beneficia şi personalul nedidactic, care va fi inclus în legea personalului din învăţământ. „Formal, vor fi măriri salariale, dar nu ştim despre ce sume este vorba. În curând vom avea o proiecţie a bugetului pe anul 2008 şi după aceea vom putea discuta. Vor fi discuţii pe acestă temă pe baza statutului personalului din învăţământ şi vom cere o legea a salarizării în care vom include atât personalul didactic, cât şi pe cel nedidactic şi sunt sigur că vom putea negocia foarte mult“, a explicat Izvoranu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS