21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalMasacru printre românii din Serbia

Masacru printre românii din Serbia

Localnicii din satul Jabukovac, din estul Serbiei, sunt în stare de şoc, după tragedia petrecută vineri noapte, când un consătean a împuşcat nouă persoane şi a rănit alte două. Criminalul a fost prins câteva ore mai târziu de oamenii legii, în cimitirul din sat. Ca mai toţi locuitorii satului, victimele sunt de naţionalitate română. Printre ele se numără patru femei şi un tânăr de 15 ani.

Nikola Radosavljevic, de 39 de ani, se întorsese de o săptămână din Austria, de la muncă, în satul natal Jabukovac, din Banatul sârbesc, aflat în apropierea oraşului Negotin, la circa 300 de kilometri de Belgrad şi la 80 de kilometri de Drobeta Turnu Severin. Vineri seară, criminalul a început scandalul. Şi-a lovit fără milă soţia, care a fost salvată de doi vecini. Bărbatul a vrut iniţial să se arunce în fântână, dar a fost oprit de o familie vecină. Turbat de furie, Nikola Radosavljevic a intrat în casă, a luat o puşcă de vânătoare şi primii care i-au căzut victime au fost chiar salvatorii săi. Apoi, a plecat pe străzile din Jabukovac, trăgând timp de o oră asupra consătenilor pe care-i întâlnea. O vecină a avut curajul să o ascundă pe soţia criminalului. „Era plină de sânge. O bătuse crunt. Am ascuns-o, dar am trăit cu teama că ne va omorî pe toţi“, a povestit femeia. Locuitorii din Jabukovac erau în stare de şoc. În reportajele realizate la faţa locului se auzeau femeile care îşi plângeau morţii. „Mi-a ucis fata! Nu avea nici o vină. El i-a luat la rând pe toţi. Câte doi şi câte trei din casă“, plângea o bătrână.
„I-a omorât pe ăştia, aici, la deal, trei într-un obor, doi în drum şi apoi a împuşcat copilul ăsta aici“, spunea alt martor.

Prins în cimitir

Unităţi de poliţie, asistate de elicoptere, au pornit în căutarea criminalului. Îngroziţi de masacru, oamenii legii au izolat satul. Sâmbătă în zori, Nikola Radosavljevic a fost găsit în cimitir, lângă mormântul părinţilor săi. Încercase să se sinucidă cu arma de vânătoare, dar îi eşuase tentativa. Plin de sânge şi cu răni pe faţă, părea că nu îşi amintea nimic despre masacrul din sat. „Nu îmi amintesc nimic“, spunea în faţa poliţiştilor. Medicii care l-au consultat la faţa locului au spus că poate comunica. După ce a fost încătuşat, criminalul a fost dus la Spitalul din Niş, sub escorta poliţiei, unde urmează să fie expertizat psihiatric. La acelaşi spital au fost transportate şi cele două persoane rănite în masacru, a căror stare este stabilă.
Victimele masacrului sunt: Draginja Borongici, de 55 de ani, Branislav Borongici, de 58 de ani, Persa Bankovici, de 37 de ani,
Veljko Georgevici, de 58 de ani, Dragan Georgevici, de 22 de ani, Srgean Bagikici, de 15 ani, Anika Ceogici, de 45 de ani, Marina Kutkurenovici, de 75 de ani, şi Branislav Badejevici, de 30 de ani. Autorităţile au decis ca victimele masacrului să fie înmormântate în aceeaşi zi. Ieri, în Jabukovac, toată suflarea i-a condus pe ultimul drum pe consătenii care au căzut victime furiei lui Nikola Radosavljevic.

Sârbii trec graniţa în România

Două grupuri de cetăţeni sârbi, alcătuite din 36 de persoane, dintre care 20 de minori cu vârstele cuprinse între doi şi 17 ani, au trecut ilegal frontiera în România în ultimele 48 de ore şi au solicitat statutul de refugiat, potrivit NewsIn.Cele 36 de persoane au fost reţinute de poliţiştii de frontieră în apropierea localităţilor Cruceni şi Beba Veche. Dintre cei care au trecut fraudulos graniţa sârbo-română în zilele de vineri şi sâmbătă, doar 16 sunt adulţi. Numai în ultima săptămână, 52 de cetăţeni sârbi au intrat ilegal în România şi au solicitat statut de refugiat.  

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS