10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCanicula a făcut sute de victime în judeţul Olt

Canicula a făcut sute de victime în judeţul Olt

Sute de persoane afectate de caniculă au cerut, în ultimele zile, ajutorul medicilor de la Ambulanţă. Căldura, care face aerul irespirabil la orele de vârf, ridică mercurul termometrelor la peste 40 de grade Celsius la umbră, ceea ce înseamnă că temperatura poate atinge 70 de grade la nivelul solului şi 50 de grade în aer. Meteorologii au anunţat că astăzi şi mâine temperatura aerului poate ajunge, izolat, la 42 de grade în sudul ţării. Punctele de prim ajutor sunt din ce în ce mai solicitate, iar autorităţile se aşteaptă la ce este mai rău. Pentru că ieri a fost o importantă sărbătoare religioasă, Primăria Slatina a decis joi să fie distribuită apă minerală în biserici pentru enoriaşi. Ieri, mii de credincioşi şi preoţii din întreg judeţul s-au rugat Sfântului Ilie să se îndure de soarta oamenilor şi a animalelor şi să dea ploaie. Edilii oraşului şi Autoritatea de Sănătate Publică au amenajat puncte de prim ajutor şi în locaşurile de cult.
Săptămâna aceasta, aproximativ 700 de persoane au solicitat intervenţia medicilor de la Ambulanţă, iar zeci de persoane au căzut, din cauza căldurii, pe stradă. Luni au fost două astfel de cazuri, marţi – trei, miercuri – şapte, iar joi – 12. La Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Slatina, circa 100 de persoane au cerut asistenţă medicală. Cei mai expuşi efectelor caniculei sunt persoanele vârstnice, cele cu afecţiuni cronice şi copiii. Medicii recomandă populaţiei să nu iasă din casă la orele de vârf ale zilei şi să consume cât mai multe lichide, exceptând alcoolul şi cafeaua. De ieri, instituţiile care lucrează cu publicul trebuia să îşi modifice programul de lucru, astfel încât populaţia să nu plece de acasă pe caniculă. Funcţionarii acestor instituţii aveau obligaţia să lucreze doar în intervalele orare 7.30 – 11.00 şi 17.30 – 20.30, însă noul program n-a fost respectat.
Meteorologii au anunţat că vremea caniculară s-ar putea prelungi şi săptămâna viitoare. Avertizarea cu cod portocaliu emisă pentru 31 de judeţe s-ar putea extinde la nivelul întregii ţări.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS