6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalA simulat nebunia să scape de închisoare

A simulat nebunia să scape de închisoare

Un traficant de „fetiţe“ a stat degeaba internat la psihiatrie, întrucât expertiza a scos la iveală faptul că era doar un simulant.

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Craiova, lucrând împreună cu un procuror din cadrul Biroului Teritorial Dolj al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), au reuşit să-l prindă pe un craiovean de 26 de ani care făcea de mai multă vreme pe nebunul pentru a scăpa de pedeapsa pentru trafic de persoane.
Aurel Cosmin Grigorie, de 26 de ani, din Craiova, era de mai multă vreme în vizorul procurorilor şi poliţiştilor de la Crimă Organizată, care-l considerau un membru marcant al unei reţele de trafic de carne vie. Conform anchetatorilor, Grigorie s-a ocupat în perioada 2005 – 2006 cu racolarea, transportul şi exploatarea sexuală a unor tinere din judeţul Dolj. El reuşea să le convingă pe fete – unele minore – că le poate aranja să lucreze la o pizzerie din Italia şi le transporta în străinătate. Însă, o dată ajunse în Italia, tinerelor li se luau paşapoartele, apoi erau snopite în bătaie până erau „convinse“ să iasă în stradă. Sumele rezultate din prostituţie – circa 100.000 de euro, după aprecierea poliţiştilor şi procurorilor – ar fi fost însuşite tot de Grigorie, fetele primind bani doar de mâncare şi haine.

„Nebunul“

Simţind că are poliţia pe urme, tânărul de 26 de ani şi-a dat seama ce-l aşteaptă. Nu era un novice, având deja trecute în cazier o condamnare pentru furt calificat şi alta pentru conducere fără permis. Sperând că o să scape de răspunderea penală, Grigorie s-a internat în 2006 la Spitalul de Psihiatrie Jebel (Timiş), unde a stat internat mai multe luni. În momentul în care oamenii legii au întrebat de el, a susţinut că suferă de o boală psihică după o lovitură la cap în urma unui accident rutier, şi că nu avea discernământ sau avea discernământul diminuat în momentul săvârşirii faptelor penale.
Prin urmare, poliţiştii şi procurorii au procedat la expertizarea psihiatrică a tânărului. Cu câteva zile în urmă au primit rezultatul  examinării efectuate de psihiatrii din Timiş. Raportul de expertiză nu lasă loc de interpretări, arătând că Grigorie „a avut discernământul penal integral al faptelor sale“ şi că suferă de o tulburare de personalitate, dar într-o formă foarte uşoară, simulând însă o boală mult mai gravă.
Ştiind cu cine au de-a face, poliţiştii şi procurorii de la Crimă Organizată n-au mai stat pe gânduri. L-au reţinut joi şi în aceeaşi zi l-au şi prezentat în faţa judecătorilor de la Tribunalul Dolj, care au dispus arestarea inculpatului pentru 29 de zile. În acelaşi dosar, în cursul lunilor ianuarie-februarie au mai fost reţinute sau arestate alte trei persoane.

Acuzaţii

Aurel Cosmin Grigorie este cercetat de procurorii DIICOT Dolj şi poliţiştii BCCO Craiova pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire de grup criminal organizat, trafic de persoane şi trafic de minore, riscând pentru aceste acuzaţii până la 20 de ani de puşcărie. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS