14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalInterpret de muzică populară lovit de maşină la Balş

Interpret de muzică populară lovit de maşină la Balş

OLT. Un cântăreţ de muzică populară a fost lovit de maşină pe trecerea de pietoni. Accidentul rutier s-a produs luni seară, în jurul orei 20.30, pe strada Nicolae Bălcescu din Balş. Iustinian Moldovan, de 74 de ani, se afla pe trecerea de pietoni, când un autoturism Renault Clio, cu numărul de înmatriculare OT 02 TGB, la volanul căruia se afla Valentin Oprea, de 31 de ani, din localitate, l-a lovit. Victima a fost transportată mai întâi la Spitalul Balş. Ulterior, pentru că acuza dureri la o mână, Iustinian Moldovan a fost transferat la Unitatea Primire Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean, pentru noi investigaţii şi tratament de specialitate. Bătrânul le-a spus medicilor de la urgenţe că a fost lovit de o maşină şi acuza dureri la umărul stâng. „Sunt artist de muzică populară. Am fost lovit de maşină chiar pe trecerea de pietoni. Traversam strada cu fiica mea. Pe mine m-a lovit maşina, fata a scăpat. Şoferul a oprit imediat şi a recunoscut că este vinovat. A zis că ştia că e trecere de pietoni, dar că nu m-a văzut. Sunt mulţumit că nu m-a omorât. Nu am băut nimic. Nu consum alcool, pentru că vreau să îmi păstrez vocea“, a mărturisit Iustinian Moldovan.
După ce a primit îngrijirile necesare la urgenţe, bărbatul a fost trimis la investigaţii. Cadrele medicale au stabilit că victima a suferit răni uşoare care nu necesită internarea în spital. „Acuză dureri la umărul stâng, dar în urma examinării medicale am constatat că are contuzie hemitorace şi umăr stâng. Nu necesită internarea“, a spus medicul de gardă Cornel Fulga.  
În urma accidentului, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. El s-a ales cu dosar penal şi este cercetat pentru vătămare corporală din culpă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII