5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalA ajuns cu maşina în şanţ

A ajuns cu maşina în şanţ

Duminică seară, în jurul orei 20.30, pe DN – E 574, în afara municipiului Slatina, un tânăr de 19 ani a fost rănit grav într-un accident de circulaţie. Ovidiu Lixandru se deplasa regulamentar pe motoscuterul marca Kawasaki Ninja, dinspre Slatina spre Piteşti. La un moment dat, băiatul s-a angajat în depăşirea autoturismului Renault Megan cu numărul OT-22-AMO şi a fost lovit în plin de acesta. Potrivit surselor oficiale, şoferul Renaultului, Florea O., de 45 de ani, din Scorniceşti, intenţiona să depăşească un alt autoturism şi nu s-a asigurat, în depăşirea sa aflându-se motocicleta, pe care a lovit-o în plin. În urma impactului, Ovidiu Lixandru a fost aruncat de pe motocicletă în afara părţii carosabile şi a suferit răni grave.

Tânărul a fost transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean Olt, unde, în urma investigaţiilor de specialitate, a fost diagnosticat cu politraumatism. Ulterior, a fost transportat la Spitalul Floreasca din Bucureşti pentru noi investigaţii şi tratament de specialitate.

Din primele cercetări ale poliţiei reiese că vinovat de producerea accidentului este conducătorul auto, care nu s-a asigurat în momentul în care s-a angajat în depăşire. Acesta s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi urmează să răspundă în faţa legii pentru fapta sa.

Ambii conducători au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii mai spun că, în momentul producerii accidentului, şoferul purta centura de siguranţă, iar conducătorul motocicletei, casca de protecţie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII