Acasă Local Deşeuri adunate din Parâng de voluntari

Deşeuri adunate din Parâng de voluntari

Peste 40 de voluntari din cadrul Organizaţiei de Tineret a Partidului Democrat din Petroşani au curăţat de deşeuri, timp de trei zile, staţiunea turistică Parâng, în cadrul campaniei „Parângul mai curat“. Tinerii au reuşit să adune câteva zeci de saci de deşeuri menajere lăsate de turişti pe munte, iar acţiunea lor vine în sprijinul autorităţilor locale care vor să dezvolte altă formă de turism.
„Parângul este un loc de o frumuseţe rară şi care ar putea atrage mai mulţi turişti. Din păcate, Parângul este afectat de neglijenţa celor care aruncă resturi menajere în natură. Vrem ca prin acţiunea noastră să atragem cât mai mulţi iubitori de munte în Parâng, având în vedere faptul că sezonul estival a început“, a spus unul dintre iniţiatorii proiectului „Parângul mai curat“.
Tinerii democraţi spun că prin gestul lor vor să-i conştientizeze pe toţi cei care urcă pe munte cu privire la importanţa protejării acestei zone turistice şi intenţionează să repete astfel de acţiuni de ecologizare, pentru a contribui la o mai bună poziţionare a Parângului în cadrul circuitului turistic din Munţii Carpaţi.

Exit mobile version