6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalTrei cadavre în două ore

Trei cadavre în două ore

Cadavrele a trei persoane au fost aduse sâmbătă, în numai două ore, la morga Spitalului Judeţean din Drobeta Turnu Severin.
Un copil de şase ani s-a înecat sâmbătă, în lacul de acumulare din Orşova. Copilul era pe malul Dunării cu mai mulţi prieteni şi cu câteva rude. Într-o clipă de neatenţie, micuţul a alunecat pe taluzul din beton al falezei şi a fost înghiţit de ape.
Tot sâmbătă, lucrătorii Postului de poliţie Obârşia de Câmp au fost sesizaţi de Alexandra B., de 48 de ani, că pe heleşteul din comună pluteşte un cadavru.
La faţa locului s-au deplasat agenţii postului de poliţie şi echipa operativă de la Poliţia Vânju Mare, care au stabilit că bărbatul se numea Nicolae P., avea 34 de ani şi era din localitate.
Cadavrul nu prezenta urme de violenţă, fiind transportat la morgă, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului.
Sâmbătă seară a fost adus la morga spitalului şi cadavrul unui bărbat tăiat de o combină de treierat grâu. Bărbatul a cărei identitate nu a fost încă stabilită avea în jur de 60 de ani şi fusese victima unui accident de combină pe un lan de grâu din Pătule, judeţul Mehedinţi.
 În funcţie de concluziile medico-legale, în toate cele trei cazuri se va propune soluţia legală.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS