10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024

Scurte ştiri

Campionat mondial de cărat neveste

Estonia a câştigat primele două locuri la cea de-a 12-a ediţie a campionatului mondial de cărat neveste, care s-a desfăşurat sâmbătă, în Finlanda. După cum informează site-ul Yahoo!News, la competiţie au participat 40 de cupluri reprezentând 12 naţiuni. Medalia de aur i-a revenit cuplului estonian Madis Uursog-Inga Klauson, care au parcurs distanţa de 250 de metri într-un minut şi 1,7 secunde. Proba prevedea alergarea pe o distanţă de 250 de metri şi traversarea unei piscine. Câştigătorii au primit drept premiu un ecran plat şi greutatea nevestei, adică 49 de kilograme, în bere. Locul al doilea a fost ocupat tot de un cuplu din Estonia.

Serviciu funerar în Munţii Alpi

Cei care vor să spună adio persoanelor dragi într-un mod inedit au posibilitatea de a organiza un serviciu funerar în munţii Alpi. După cum informează agenţia italiană de presă Ansa, oferta vine din partea agenţiei de pompe funebre elveţiene Swiss Eternity, cu sediul în Berna. Una dintre ofertele propuse de firma elveţiană este aceea de a transporta cenuşa persoanei decedate pe un vârf din Munţii Alpi, în conformitate cu legile naţionale care interzic împrăştierea cenuşii persoanelor decedate în multe dintre locurile publice. Tarifele pentru acest serviciu sunt inferioare celor tradiţionale, însă variază în funcţie de vârful de munte ales. Cel mai mult (3.450 de euro) costă împrăştierea cenuşii pe vârful Cervino.

Buldogii, interzişi în avioanele Japan Airlines

Prima companie aeriană niponă, Japan Airlines (JAL), va interzice accesul buldogilor la bordul tuturor avioanelor sale. După cum informează site-ul 7sur7.be, motivul acestei decizii este acela că nasul turtit al buldogilor îi face sensibili la schimbările de temperatură la altitudine, aceştia ricând să moară. Compania a luat această decizie după ce mai mulţi buldogi au murit în timpul zborului. „După ce am consultat veterinari, am decis să interzicem accesul buldogilor la bord pentru că sunt foarte sensibili la variaţiile de temperatură şi umiditate“, a declarat un purtător de cuvânt al JAL. Cealaltă mare companie aeriană japoneză, All Nippon Airways, a interzis accesul la bord al buldogilor pentru cursele externe, însă aceştia continuă să fie acceptaţi pentru cele interne.

NASA a plătit 19 milioane de dolari pentru o toaletă

NASA a plătit 19 milioane de dolari pentru o toaletă. După cum informează agenţia italiană de presă Ansa, toaleta, care a fost construită de ruşi, va fi instalată în Staţia Spaţială Internaţională. Reprezentanţii NASA au subliniat faptul că proiectarea şi producţia unei băi „made SUA“ ar fi costat şi mai mult. Toaleta seamănă foarte mult cu cele folosite pe Pâmânt, însă este dotată cu un sistem care ţine blocate picioarele în condiţii de lipsă a gravităţii. Noua toaletă va ajunge în spaţiu în 2008. Reprezentanţii NASA au precizat că investiţia este una necesară deoarece, din 2009, numărul astronauţilor de pe Staţia Spaţială Internaţională se va dubla. Noua toaletă va fi aşezată în partea americană a staţiei spaţiale, iar vechea toaletă va rămâne în partea rusească.

Michael Jackson şi-a cumpărat o nouă locuinţă

Cântăreţul Michael Jackson şi-a cumpărat recent o nouă locuinţă. După cum informează site-ul pipole.net, artistul s-a hotărât să achiziţioneze o reşedinţă luxoasă în Las Vegas în valoare de 60 de milioane de dolari, proprietatea prinţului de Brunei. Săptămâna trecută, Michael Jackson, împreună cu cei trei copii ai săi, au părăsit vechea lor reşedinţă închiriată, deoarece artistul a estimat că nu oferă familiei sale securitatea de care are nevoie. De câteva zile, regele muzicii pop este vecin cu fostul jucător de tenis Andre Agassi şi cu iluzionistul David Copperfield.

Reese Witherspoon – sursă de inspiraţie pentru o creatoare de genţi

Actriţa Reese Witherspoon a fost cea care a inspirat realizarea unei colecţii de genţi foarte elegante, ce a fost concepută de stilista Mary Norton. După cum informează site-ul pipole.net, creatoarea a declarat că s-a gândit la eleganţa actriţei în momentul în care a realizat accesoriile.
„Această colecţie de genţi este elegantă şi clasică. Reese este cea care m-a inspirat. Este mama a doi copii, este în acelaşi timp o profesionistă şi o femeie elegantă“. Preţul unei genţi din piele create de Mary Norton este de o mie de dolari.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS