22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalLa pas pe străzile Craiovei de altădată

La pas pe străzile Craiovei de altădată


Sătui de forfota oraşului, obosiţi de zumzetul continuu al maşinilor şi al oamenilor ce trec grăbiţi care încotro, ne retragem la umbra unui copac şi pornim într-o călătorie în timp, în vechea Craiovă, alături de cei doi autori ai „Craiovei, Mon amour“, Constantin Gheorghiu şi Alexandru Firescu. Închidem ochii şi simţim parcă parfumul străzilor liniştite şi sfioase de altădată, cu case frumoase, cu grădini pline de flori şi copaci aliniaţi ca la nişte parade perpetue.

Suntem în staţia birjarilor, căci la acea vreme prea puţine automobile tulburau liniştea urbei, la cea din faţa Tribunalului. O birjă de lux, cu roţi de cauciuc şi cu tapiţerie din piele, cu cai frumoşi, de rasă, cum se lăuda stăpânul lor, era trasă în faţă. Strecurăm mâna în buzunar. Am fi preferat o trăsură mai ieftină, însă cele mai slab dotate aveam să aflăm că se găseau pe la Mahalaua Belcineanu sau Mahalaua Măgarului. Urcăm oarecum timid în trăsură. „Mare noroc aţi avut!“, pare să comenteze birjarul. Nu îi înţelegem comentariul. Completarea vine să facă lumină: „Astăzi mă pregătesc pentru nuntă. Am ales totuşi să mai fac câteva curse“. Însoţitorii noştri ne lămuresc mai bine „Când începe sezonul nunţilor, socrii mari se întrec să angajeze cele mai arătoase trăsuri, care pot să dea aspect de solemnitate şi de paradă. Naşii şi mirii se urcă în landouri împodobite cu ghirlande de flori şi verdeaţă, iar restul invitaţilor, în cupeuri sau trăsuri. Coamele cailor sunt împletite cu panglici colorate, iar distinsele patrupede poartă la gât zeci de clopoţei. Spectacolul este superb“.

Pe strada Justiţiei

 

O luăm uşor pe stada Justiţiei (actuala A.I. Cuza). Cinematograful „Lux“ ne atrage atenţia. Apar şi primele personaje ale locului, aşa cum sunt ele descrise de însoţitorii noştri Constantin Gheorghiu şi Alexandru Firescu în „Craiova, Mon amour“: „Doamna Pretorian, soţia proprietarului, stătea la casă şi nu de puţine ori ne permitea nouă, copiilor mai săraci şi mai «cuvioşi», să vedem gratis sau pe bani mai puţini filme de senzaţie. Şi ce filme! «Ultima romanţă», «Ben Hur», filmele mute cu Stan şi Bran sau Pat şi Patachon, «Moartea în vacanţă» (cu diva Gretta Garbo), «Fiul şeicului» (cu seducătorul Rudolf Valentino)“. De la cinematograful cu amintirile lui, cu personajele care aparţineau locului, urmau magazinele care se înşirau ca într-o veritabilă salbă: „Tamuiani“ (parfumuri, pudre, tot felul de articole de cosmetică), „Dunăreanu“, cu încălţăminte pentru toate gusturile şi toate pungile, „La corona“, magazinul cu vopsele al unuia dintre fraţii Petrescu, cârciuma lui Vutas, „unde în nopţile de iarnă măcelăriile îşi depozitau carnea să nu fie expusă gerurilor în acele ierni aspre, pe care doar copiii le suportau cu plăcere“, povestesc cei doi însoţitori. Şi povestea continuă, ca şi incursiunea noastră: „Alături, prăvălia turcului Abdulah, pe ale cărei canapele clenţii se aşezau tacticos şi aşteptau să li se lustruiască încălţămintea. Mai departe, marele magazin «La Vulturul de mare cu peşte în gheare», a cărui firmă uriaşă fascina. Urma restaurantul lui Petrică Mateescu, unde vara, în grădina luminată, «a giorno», după cum au spus însoţitorii noştri, evoluau cântăreţi şi dansatoare. Găseai pe această arteră comercială din preajma Palatului de Justiţie (actualul sediu central al Universităţii) magazine diferite, mai mari sau mai mici, cu tot felul de mărfuri. Lăzile de portocale şi mandarine, sacii cu roşcove şi cafea, butoaiele cu icre de tarama (mâncarea săracului), stăteau aşezate în faţa magazinelor, pe trotuar, îmbiind cumpărătorii, iar în magazine, în boluri mari, caviar, icre de Manciuria, scumbrii albastre de Dunăre.

Ceva mai departe, la intersecţia străzii Justiţiei cu Bulevardul Carol, farmacia Gheorghiu şi, alături, o grăgărie modestă, al cărei patron era un albanez. Vindea: bragă, sugiuc (produs de cofetărie făcut din nuci muiate în must fiert cu făină-n.r.), acadele, zahăr colorat cu roşu, nuci, candel (cristale dulci înşirate pe sfoară), rahaturi. Patronul, un om al locului, era un bătrân cu un ochi acoperit de o cataractă, slab, îmbrăcat în haine slinoase, cu un cojoc zdrenţuit iarna, purtând însă în toate sezoanele un şort colorat ca în pânzele expresioniste. Avea clientelă bună, lăptărese, brânzari, zarzavagiii şi camionagiii din satele învecinate Craiovei. Sătui de atâtea dulciuri, pe care nu ne-am putut abţine să nu le gustăm, îi spunem birjarului să mâne caii mai departe.

Altă stadă, alt popas

 

La orizont, strada Unirii, care atrăgea ca un magnet, în toate fazele dezvoltării târgului medieval al Craiovei. Ne aducem aminte de puţinii bani pierduţi prin buzunar. Aşa că oprim trăsura, plătim birjarul şi mergem la pas, pe strada Unirii, tradiţionala uliţă mare a târgului, „cale de unire“ între Drumurile Dunării, Cerneţului, Vâlcii, Brestei, Caracalului şi Bucureştilor. Ne călăuzim după însemnările lui M. Theodorian Carada pentru a descrie mai bine acest loc mirific, aşa cum sunt ele redate în „Craiova, Mon amour“: „În colţ, pe calea Unirii, la întretăierea cu Madona Dudu, erau magazinele a trei pălărieri: Lampert, Louis Barer şi românul Ilie Miulescu; la parterul aceleiaşi clădiri era Clubul Naţional, zis al «baccelelor». La stradă urmau trei lumânărari, farmacia Konteschveller (unde fusese la început cofetăria lui Sarassy şi, mai târziu, giuvaiergeria lui Mendel). Deasupra cofetăriei era «Clubul Professorale». Sub hotelul Theodoru – Bătrânul Aron Swiebel vindea jurnale, tutun şi cărţi vechi. Sub hotel mai era şi un restaurant.

Peste drum de hotel-tot pe deasupra, nu era nici o clădire, iar dincolo de el, în fundul unei grădiniţe, unde se cânta vara, cofetăria lui Cacaliceanu“. Vizibili obosiţi, ne retragem. Întrerupem şirul amintirilor şi implicit al călătoriei. Rămânem cu gustul plăcut al unei călătorii într-o lume a străzilor parfumate de altădată.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS