Acasă Local Carambol în staţia de taxi

Carambol în staţia de taxi

O şoferiţă din Craiova a reuşit ieri „performanţa“ de a avaria cinci autoturisme şi de a rupe un stâlp de beton, după ce a intrat cu maşina pe care o conducea într-o staţie de taxi din Craiova.

Din primele cercetări ale poliţiştilor s-a stabilit că, în jurul orei 18.00, o şoferiţă de 38 de ani, din Craiova, care conducea un Hyundai SantaFe, nu s-a asigurat la plecarea de pe loc şi a acroşat un taxi care circula regulamentar pe strada George Enescu, dinspre restaurantul Segarcea către strada Tineretului. După aceea, femeia s-a speriat, a tras dreapta de volan şi a intrat în staţia de taxiuri, unde a avariat alte trei autoturisme staţionate. Hyundaiul s-a oprit într-un stâlp de beton al reţelei de energie electrică de pe marginea drumului, pe care l-a retezat. Din fericire, accidentul nu s-a soldat cu victime, doar un taximetrist fiind transportat la spital cu răni uşoare.

A absolvit Facultatea de Filosofie-Sociologie din cadrul Universitatii din Craiova in anul 2003, iar un an mai tarziu Masteratul in Sociologia Comunicarii si Jurnalism. Din 2004 lucreaza in presa, iar in 2005 s-a alaturat colectivului Gazeta de Sud. Din toamna aceluiasi an, misiunea colegului nostru este de a informa cititorii Gazeta de Sud despre cele mai recente si de interes evenimente petrecute in Craiova, Oltenia, dar si la nivel national.
Exit mobile version