10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalFântâni otrăvite în Rogova

Fântâni otrăvite în Rogova


Un nou-născut din Rogova a ajuns la spital intoxicat cu nitraţi, iar alţi 44 de copii sunt în pericol  dacă mai consumă apă din fântâni şi din reţeaua de apă potabilă a comunei.

MEHEDINŢI. 1.500 de oameni din Mehedinţi sunt în pericol de contaminare cu nitraţi, substanţe care reprezintă un real pericol pentru sănătatea publică. Apa din localitatea Rogova, judeţul Mehedinţi, este otrăvitoare. Concentraţia de nitraţi într-un litru de apă este de trei ori mai mare decât limita maximă admisă de Autoritatea de Sănătate Publică din Mehedinţi. Descoperirea a fost făcută în urma unor analize chimice de laborator şi a înspăimântat autorităţile din judeţ.
Dacă în reţeaua de distribuţie a apei potabile s-a înregistrat o concentraţie de 141 mg/l, aproape de trei ori mai mare decât limita admisă, în unele fântâni de pe raza comunei cota de normalitate este depăşită chiar şi de cinci – şase ori.
„La un control în care s-au prelevat probe din coloana de alimentare cu apă publică a satului, dar şi din fântânile din Rogova s-a constatat că apa reprezintă un pericol pentru sănătatea publică. În coloana de distribuţie a apei, concentraţia de nitraţi are
141mg/l, iar în trei fântâni de unde se consumă apă pentru băut, concentraţia depăşeşte 270 de mg/l. Aceste concentraţii pot afecta viaţa omului, iar copiii de până la patru ani pot muri dacă beau apă din aceste locuri“, a declarat Firu Stela, directoare executivă a Autorităţii de Sănătate Publică (ASP) Mehedinţi.

Reprezentanţii ASP au avertizat autorităţile

„Am fost anunţaţi să nu mai bem, dar bem de la vecini. Ce să facem?“, a declarat Doina Frăţilă, localnică din Rogova.
Cu toate că reprezentanţii Autorităţii de Sănătate Publică din Mehedinţi i-au avertizat pe primar şi pe inspectorul din comună să oprească apa, mai-marii comunei nu s-au conformat.
„Doar probele din coloană arată o concentraţie de nitraţi mai mare de aproape trei ori decât limita admisă. Din puţurile de forare nu s-au luat probe. Poate să fie şi coloana de distribuţie de vină, fiind veche. Noi nu am oprit apa pentru că este secetă şi doar i-am atenţionat pe oameni să nu consume. Tot ce consumă este înregistrat de apometru şi apa este plătită cu 16 mii de lei vechi pe metrul cub“, a declarat inspectorul de la Situaţii de Urgenţă din Rogova, Dumitru Cioarec.

Primarul cunoaşte situaţia, dar nu are cum să intervină.

„Nu am ce face, am făcut un studiu de fezabiliate chiar de anul trecut şi l-am prezentat prefecturii. Nu am primit nici un răspuns. Eu ştiu că apa de multe ori vine şi de culoare roşie, dar altă posibilitate de aducţiune a apei potabile nu avem“, a declarat  primarul comunei Rogova, Constantin Degeratu.
Până în prezent nu s-a înregistrat nici un deces din cauza otrăvirii cu nitraţi, dar un copil de două luni s-a intoxicat şi a fost trimis de urgenţă la Spitalul din Severin.
Medicul de familie din sat este depăşit şi el de situaţie.
„Am avut un caz cu un nou-născut intoxicat cu nitraţi. Copilul avea numai două luni. Dacă vom mai avea cazuri, copiii respectivi pot muri din cauza complicaţiilor“, a declarat medicul de familie al satului Rogova, Virginia Dumitru.
Situaţia a ajuns şi la urechile prefectului de Mehedinţi, care a spus că va analiza situaţia şi va lua măsurile care se impun. Dacă va fi nevoie se va aduce apă plată din Severin şi se va distribui tuturor localnicilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS