Pensii majorate, isterie generală

Autori


Haos total. Aşa s-ar putea caracteriza în două cuvinte ultima găselniţă a guvernanţilor de a-şi atrage de partea lor pensionarii pe care îi momesc cu măriri de pensii.

De câteva zile se tot discută „de cea mai mare majorare“ a pensiilor ce se va realiza în România din ultimii 20 de ani. Cât va fi în realitate acea mărire nimeni nu poate spune cu exactitate, toţi fiind practic bulversaţi de declaraţiile guvernanţilor. Aceştia apar în fiecare seară la televizor, cu declaraţii care mai de care mai pompoase, să nu fie pe înţelesul norodului. Astfel, bieţii oameni trecuţi în mare parte de 65 de ani sunt convinşi că vor avea o mărire a pensiei, în cazul în care Dumnezeu le dă zile să o mai apuce, de 37% din ianuarie 2008, şi de 45% din ianuarie 2009. Asta au înţeles, iar momentan nimeni nu este în măsură să le explice concret în ce va consta mărirea.

Pensionarii sunt încrezători…

Constantin Ridiche, de 66 de ani, din Craiova, după 44 de ani de muncă, primeşte în prezent o pensie de 3.300.000 de lei vechi. Este trist, se descurcă foarte greu, dar găseşte imediat şi o scuză pentru pensia lunară de mizerie. „După 44 de ani munciţi primesc o pensie de îmi este ruşine să spun. În sufletul meu mi-aş dori o astfel de majorare de pensie, dar sunt convins că este vorba doar de o promisiune care nu va fi respectată poate niciodată“, a spus Constantin Ridiche. Aurica T., pensionară, de 77 de ani, este convinsă că va primi pensia mărită după numai şase luni, şi că, în sfârşit, guvernanţii şi-au dat seama în ce greutăţi trăiesc vârstnicii: „Ne dau sigur majorarea, doar aşa ne-au spus. În final, nu contează că, poate, vom mânca la fel ca şi acum, cartofi şi roşii toată vara, dar măcar ne vom putea permite să ne plătim datoriile“.

Reprezentanţii CJP Dolj sunt sceptici în ceea ce priveşte majorarea

Reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii (CJP) Dolj se abţin momentan de la orice comentarii. Nu au primit nimic concret pentru a le comunica pensionarilor, însă sunt convinşi că majorarea promisă nu a fost înţeleasă cum trebuie. „Este, practic, imposibil ca pensiile să fie majorate cu 37, respectiv 45%. Cred mai degrabă că a fost o greşeală de exprimare, fiind vorba de majorarea punctului de pensie la 37,5% din salariul mediu brut pe economie începând cu 1 ianuarie 2008 şi la 45% din salariul mediu pe economie începând cu ianuarie 2009. Astfel se poate vorbi de o majorare de şase la sută începând din noul an“, a menţionat Ileana Ciutan, director executiv al CJP Dolj.


Atât tinerii, cât şi vârstnicii, remuneraţi în bătaie de joc

La rândul lor, reprezentanţii Consiliului Local al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (CLIMM) Craiova susţin că majorarea va fi nesemnificativă, de doar şase, şapte procente, pentru că altfel nu ar exista nici o posibilitate de susţinere. „Din punctul meu de vedere, pensionarii ar trebui să primească pensii de minimum 400 de euro ca să se poată descurca… Însă, trăim în România… Le vor pune la pensie câteva procente, să le ia ochii, ce nu vor afecta pe nimeni. Este aberant şi modul în care sunt salarizaţi tinerii absolvenţi de facultăţi, care, deşi ar trebui să primească minimum 884 de lei, primesc în mână doar 653 de lei, restul fiind impozite“, a spus Valentin Cristea, preşedintele CLIMM Craiova.

Tinerii sunt revoltaţi…

Pe de altă parte, nici tinerii nu rămân indiferenţi la auzul veştii că pensionarii vor primi în numai câteva luni pensii mărite, mărturisind că, oricum, raportul între numărul salariaţilor şi al pensionarilor nu este echitabil, că, în prezent, la nivel naţional „un angajat susţine patru, cinci pensionari“.

„Nu avem nimic împotriva acestor oameni ajunşi la vârsta a treia, însă nu este corect. Noi plătim impozite foarte mari, salariul nostru scade semnificativ în fiecare lună în momentul în care ne sunt reţinute impozitele către stat pe care trebuie să le dăm. Degeaba avem studii superioare sau vechime în muncă, că primim în final salarii mici. La un salariu de bază de 1.386 de lei, contribuţia de şomaj este de 14 lei, cea de Sănătate 90 de lei, CAS 132, impozit 150. Primesc în final doar 1.000 de lei. În plus, guvernanţii încearcă tot pe noi, angajaţii, să ne mănânce de bani, vorbindu-se de introducerea impozitării cu 9,5% a stimulentelor, primelor, cât şi a altor venituri“, a spus Marian Costache, de 32 de ani, din Craiova.  



Comenteaza acum

2 Comentarii

  1. alexa said:

    De la revolutie pana acum,politicienii,in diferent care au fost ei la putere,au mers pe sloganul “intaratai drace”,ca diverse categorii sociale si populatia,in general,sa nu vada hotiile si jaful pe care il fac ei”alesii neamului”,preocupat a fiind sa se pandeasca,spioneze,c ritice in urma unor anunturi ca cel cu pensia.Anuntau cu surle si trambite o marire de salariu de N% pentru medici sau profesori,”uitand “sa specifice ca in ea intra si diversele sporuri deja existente si ca in realitate,acea marire nu acopera cota inflatiei si se acorda tuturor.Binenteles ca incepea scandalul intre sindicatele celor doua categorii sociale.Acum,pentru a invrajbi salariatii cu pensionarii,”uita sa spuna ca este vorba de majorarea valorii PUNCTULUI de pensie,cu 37

Alte stiri

Sumarul ediției de sâmbătă, 30 iunie 2007

Actualitate

» Sondaj CURS: PD ar câştiga alegerile
» Fotbal: Universitatea Craiova – FC Schwadorf 1-2
» Scoţia: Posibil atentat la aeroportul din Glasgow
» Leul rămâne rege în parc
» Caravana „Serbările Timişoreana“, în Craiova
» Evaluarea sănătăţii începe cu poticneli
» Statul îşi abandonează tinerii peste hotare

Local

» Examen de carnet doar în caz de accident
» Martorii lui Tomulescu, acuzaţi de mărturie mincinoasă
» Mugurel Pară a murit la Bucureşti
» Furtună în beneficiul
» Poluare pe Dunăre
» Prostituate în plasa poliţiştilor
» Instalator de aer condiţionat, mort la datorie
» Covoarele olteneşti, marcă originală de Bechet
» Femeia care a învins 13 bărbaţi
» Lux pentru viaţa de apoi
» 3,10 la geografie, 10 după contestaţie
» Pensii majorate, isterie generală
» Bac în lacrimi

Gorj

» Ecologie în mine cu proiecte americane

Sport

» „Marele Circ“ se mută la Magny Cours
» Numai olteni pe podium
» Mergea, învins în sferturi
» Cătălin Gard, în penultimul act
» Federer, invincibil pe iarbă
» Oltchim a ratat transferul Aureliei Brădeanu
» Pantera Tănasie atacă titlul european
» Adversar incomod pentru Steaua
» Turnee memoriale la Pieleşti şi Scaeşti
» Prunariu, în Comitetul Consultativ al CCA
» Pătraşcu îşi definitivează lotul
» Încă un titlu pentru Gică Popescu
» Bondrea îl vrea pe Dorin Rădoi
» Pandurii încep seria amicalelor
» Încălzire cu amatorii

Bani & Afaceri

» Apatie la bursa locurilor de muncă
» Cuarţul de Uricani, scos la licitaţie
» Raiffeisen Bank s-a întâlnit cu IMM-urile
» Servicii de combătut şomajul

Magazin

» Apariţie editorială
» Fereşte-te de radar!
» Gura prostului adevăr grăieşte
» Bancul zilei
» IA TE UITĂ
» Horoscop
» Scurte stiri
» Cumpărături cu buget redus
» O ieşire la pescuit

Opinii

» Ziua când Clara a devorat rechinii

Top