21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljFântâni cu apă bună de băut

Fântâni cu apă bună de băut

Primăriile trebuie să pună afişe la fântânile care nu au apă potabilă.

Autoritatea de Sănătate Publică (ASP) Dolj, prin Serviciul de evaluare a factorilor de mediu, în cadrul acţiunii de monitorizare a calităţii apei în perioada de caniculă, a recoltat şi controlat probe de apă din fântâni publice din următoarele localităţi: Întorsura, Cerăt, Segarcea, Calopăr, Calafat, Poiana Mare, Ciupercenii Noi, Maglavit, Băileşti, Galiciuica, Giubega, Galicea Mare, Ţuglui, Gura Văii, Malu Mare, Lipov, Urzicuţa, Afumaţi, Boureni, Cioroiaşi, Siliştea Crucii, Drănic, Valea Stanciului, Gângiova, Giurgiţa, Bârca, Goicea, Măceşu de Sus, Măceşu de Jos, Cetate, Pleniţa, Unirea, Dobridor, Moţăţei, Işalniţa, Almăj, Beharca, Tatomireşti, Răcarii de Jos, Filiaşi.

Analizele efectuate au evidenţiat următoarele fântâni publice conforme, cu apă bună de băut: Poiana Mare – la Cristi Roşiţa, Maglavit – la Ion Decă, Galicea Mare – la Nicolae Piperca, Ţuglui – izvor monument, Gura Văii – izvor şi SMA, Malu Mare – la Maria Ghiţă şi SMA, Afumaţi – la Nicolae Decă, Cioroiaşi – la Emil Dincă, Siliştea Crucii – la Emil Popescu, Gângiova – familia Ilie, Moţăţei – la Ştefan Muri, Işalniţa – cişmeaua gării, Răcarii de Jos – cişmelele Lăzărescu şi Truşcă, Filiaşi – cişmea hotel – Băileşti – reţea distribuţie centralizată, Perişor- la Gheorghe Coadă, Dăbuleni – cişmea str. Nicolae Titulescu. Restul probelor recoltate din fântâni au fost neconforme.

Acţiunea va continua, într-o primă fază urmând să se recolteze probe din fântânile de pe traseele Brabova şi Argetoaia.

 

Afişe la fântânile cu apă nepotabilă

 

În aceste condiţii, ASP Dolj a trimis adrese către primăriile acestor localităţi, cu privire la rezultatele probelor şi măsurile care trebuie luate. „Apa din aceste fântâni nu poate fi utilizată. Veţi inscripţiona aceste fântâni cu afişe «APA NU ESTE BUNĂ DE BĂUT!». Veţi identifica alte surse cu apă potabilă pe teritoriul dumneavoastră. Aveţi obligaţia de a asigura necesarul de apă potabilă din surse a căror calitate este verificată, cisterne sau apă îmbuteliată“, se arată în nota transmisă primăriilor de ASP Dolj.

De asemenea, toţi medicii de familie din aceste localităţi vor fi informaţi asupra calităţii apei şi a măsurilor care trebuie luate, conform legislaţiei în vigoare, privind informarea pacienţilor asupra riscurilor pentru sănătate ale folosirii apei necorespunzătoare.

 

Adrese către primării

 

Deşi Autoritatea de Sănătate Publică Dolj a făcut adrese către toate primăriile privind catagrafierea fântânilor şi cişmelelor publice, în vederea monitorizării apei din aceste surse, până în prezent nici o primărie nu a respectat recomandările din adrese, invocând că aceste analize trebuie făcute contra cost. În condiţiile deosebite din ultima perioadă, monitorizarea calităţii apei se face însă gratuit de către ASP Dolj, în limita bugetului alocat.

„Menţionăm că nu s-a solicitat şi nu s-a condiţionat contravaloarea probelor de către Autoritatea de Sănătate Publică Dolj şi nici o primărie nu a achitat aceste probe“, a precizat directorul executiv al ASP Dolj, prof.dr. Dan Gabriel Mogoş.

Pâine şi apă pentru pensionari

Conform unei decizii recente a guvernului, primăriile trebuie să identifice şi persoanele în vârstă cărora, în caz de caniculă, să le aducă pâine şi apă la domiciliu, contra cost, pentru ca bătrânii să nu fie nevoiţi să meargă prin soare la cumpărături.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS