Cupa Vânturariţa 2007

Autori


VÂLCEA. Începând de astăzi şi până duminică, în comuna Costeşti, judeţul Vâlcea, va avea loc concursul „Cupa Vânturariţa 2007“. Ajunsă la cea de-a XXIII-a ediţie, această manifestare este organizată de Direcţia Judeţeană de Tineret (DJT) Vâlcea în colaborare cu Clubul Sportiv Alpin Vânturariţa, fiind aşteptaţi să participe peste 500 de concurenţi din toată ţara, iubitori de sporturi montane. Concursul este deschis tuturor cluburilor şi asociaţiilor de alpinism şi pot participa maximum trei echipaje ale fiecărui club, formate din trei – cinci persoane (echipaj mixt), dintre care doar unul prestabilit va puncta în cadrul federaţiei şi va lua startul înainte de celelalte echipaje la toate probele. Obiectivul acestui proiect este mediatizarea sporturilor montane, manifestarea cuprinzând numeroase probe sportive, dar şi culturale. Dintre acestea putem aminti probele de teste teoretice, regularitate şi alpinism, proba de orientare, proba cultural-artistică sau cea de cros montan, complexitatea evenimentului atrăgând majoritatea cluburilor montane din ţară. Echipamentul obligatoriu este trusa de prim ajutor şi bocanci cu talpă aderentă. Cazarea concurenţilor se va face în corturi, tabăra fiind amplasată lângă Cantonul Silvic Prislop, la capătul Cheilor Costeştilor. Concursul va începe cu proba de teste teoretice, regularitate şi alpinism şi se va încheia duminică atunci când se va desfăşura proba de cros montan. Festivitatea de premiere va avea loc tot duminică, în jurul orei 10.00.



Comenteaza acum

Alte stiri

10 martie 2019

Risc major de avalanșe în stațiunile montane

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunţă că riscul producerii de avalanşe este însemnat în majoritatea masivelor montane. La altitudini mari, stratul de zăpadă este instabil şi umezit şi va îngheţa, iar zăpada proaspăt depusă nu va ...
10 martie 2019

Elevii susţin mâine simularea pentru evaluarea naţională

A început numărătoarea inversă pentru cei care susțin Simularea pentru Evaluarea Naţională 2019. Mâine ei vor începe cu prima probă: limba și literatura română. O premieră în învățământ este că tot mâine vor susține examenul și elevii de clasa a ...

Sumarul ediției de vineri, 29 iunie 2007

Actualitate

» Noul Ford Mondeo, lansat în România
» Centru hotelier în Luncă
» Finacial Times consideră “prea blând” raportul CE privind România şi Bulgaria
» Ţigările se scumpesc cu 20% de la 1 iulie
» Staţie de taxi la aeroport
» FMI critică planul României de a majora pensiile
» La Izvoare, o nouă piscină pentru doljeni
» Craiova înghite centura

Local

» Moţiunea pe agricultură, adoptată de Cameră
» Consultaţie urmată de deces
» Breşele din digul Dunării au fost astupate
» Viceprimarul din Petrila, dat dispărut
» Evaziune fiscală de 29 de milioane de lei
» Încă 14 elevi au luat testele naţionale
» Poluare la barajul de pe Olt
» Cupa Vânturariţa 2007
» Senatul a respins moţiunea PSD privind sănătatea
» S-a aruncat în fântână
» Incubator de afaceri de şapte milioane de euro
» Scuterist rănit
» Obosiţi cu laptopul
» De zece ani aleargă după lumină
» Copilărie nefericită
» Cardurile BCR, golite de hoţi
» Bani pentru regularizarea râurilor
» Slatina va avea şosea de centură
» Locurile de joacă sunt coşmarul părinţilor
» Mai mulţi promovaţi în urma contestaţiilor
» Cruzime extremă
» Majorarea pensiilor, aprobată
» Copil atacat de câini
» Absolvenţii de Teologie depun jurământul

Dolj

» 12 străzi pe lista investiţiilor
» Beneficiarii SAPARD obţin mai repede banii
» Biblioteca judeţeană rămâne fără director

Gorj

» Bani pentru refacerea drumurilor
» Călinoiu visează la maşini de lux
» Politicienii, pe terenul de fotbal
» Aplicaţie la Teatrul Elvira Godeanu
» Secretarul general al SRI, acuzat de abuz şi fals

Sport

» Scurte ştiri
» Din nou cu Byasen!
» Campioana s-ar putea decide la golaveraj
» Schimbări la Minerul Mătăsari
» Bucurescu a preluat Severnav
» Bondrea semnează astăzi
» Voicu debutează la Kaprun
» Ştiinţa pleacă în judeţ

Sanatate

» Efectul stresului asupra digestiei
» Atenţie la şocurile termice!

Top