Cruzime extremă

Autori


Un craiovean supărat pe animalul de casă a găsit o modalitate crudă şi inedită de a scăpa de el. L-a aruncat de pe balconul apartamentului său, situat la etajul zece.

Locatarii blocului 44 A din cartierul craiovean Craioviţa Nouă au rămas surprinşi miercuri seară, când au văzut că un vecin de-al lor şi-a aruncat câinele de pe balconul apartamentului aflat la etajul zece al imobilului.

Poliţiştii de la Secţia 5 au fost sesizaţi ieri, în jurul prânzului, de locatari despre faptul că Zainel Mihai Vasile, de 51 de ani, şi-a aruncat câinele de pe balcon. Poliţiştii au stabilit din primele verificări că animalul nu a căzut accidental de pe balcon, ci a fost aruncat chiar de stăpânul acestuia. „Din primele verificări am stabilit că bărbatul, după ce a ajuns mai târziu acasă miercuri, a luat câinele şi l-a aruncat de pe balcon. Animalul a supravieţuit căderii, pentru că aceasta a fost atenuată de o salcie, şi a fost preluat de o asociaţie pentru protecţia animalelor pentru a fi îngrijit“, a declarat comisar-şef Cornel Tomescu, şeful Secţiei 5 Poliţie Craiova. Tot locatarii au sesizat şi asociaţia pentru protecţia animalelor, ai cărei reprezentanţi s-au deplasat la faţa locului şi au luat animalul rănit.

Aruncat pentru că şi-a făcut nevoile în casă

Reprezentanţii asociaţiei pentru protecţia animalelor spun că astfel de gesturi extrem de crude pot duce, în cele din urmă, până la uciderea unui om. „Aceste fapte au implicaţii mult mai mari decât par la prima vedere. În primul rând, copilul bărbatului a asistat la scenă, fiind destul de şocat de cele întâmplate. Apoi, de la uciderea unui animal nu este mult până la uciderea unui om. Ăştia sunt oamenii azi, au ajuns să arunce copiii la gunoi şi animalele pe fereastră“, a explicat Tuţu Bărbulescu, vicepreşedintele asociaţiei pentru protecţia animalelor „Suflete nevinovate“.

Membrii acesteia au stabilit că bărbatul dăduse câinele afară din casă în urmă cu patru zile. Miercuri seară l-a găsit însă la uşa apartamentului şi, pentru că acesta a intrat în casă şi şi-a făcut nevoile, bărbatul s-a supărat şi l-a aruncat pe fereastră. Animalul este în stare gravă şi se fac eforturi pentru salvarea sa. Dacă nu se va reuşi însănătoşirea câinelui, acesta va fi eutanasiat, pentru a scăpa de suferinţă. Poliţiştii urmează să-l sancţioneze pe stăpânul animalului conform Legii nr. 205/2004 privind protecţia animalelor, cu amendă între trei şi şase milioane de lei vechi. Dacă se va stabili că bărbatul a supus câinele la cruzimi şi în ultimii doi ani, animalul va fi preluat de un adăpost, însă este posibil să fie prea târziu pentru acesta.


Sancţiuni

Legea nr. 205/2004 prevede că deţinătorilor de animale le este interzis să aplice tratamente rele acestora, precum lovirea şi schingiuirea.

În cazul săvârşirii de trei ori pe o perioadă de doi ani a acestor fapte, pe lângă amenda contravenţională, se aplică şi măsura confiscării animalelor.

 

 



Comenteaza acum

10 Comentarii

  1. mp said:

    eu l-as arunca si pe asa zisul stapin tot de la balcon.nu iti plac ciinii,nu-i lua in casa.ce nenorocit ordinar.om fara inima.am si eu un ciine,pufulet se numeste,si mi-e foarte drag.nu m-am gindit nici o data sa-i dau o palma dar sa-l omor?ce idiot e asta pt ca stapin nu-l pot numi.

  2. anca said:

    cred ca acela nu merita sa fie numit “om”…. nu merita sa traiasca nici printre oameni, nici printre animale….

  3. pufu said:

    Stati domne, nu o luati asa. Eu stiu ca patrupedul a vrut sa faca sa faca o saritura cu parasuta, dar din pacate aceasta nu s/a deschis.
    Sincer, imi pare rau, si/mi pare rau ca nu a incercat si stapinul sa faca un salt de la et. 10. Poate avea mia mult noroc.
    Al draqu de javra!

  4. Mine said:

    Nu e primul caz de asemenea idiotzi. I/am mai vazut si pe aia de au omorat caii (saptamana trecuta la TV), aproape in fiecare zi vezi coloratzi batand niste sarace gloabe, pielea si osul, si tot si tot felul de dubiosi cu animale de casa. Eu stiu ca in tarile cu pretentii, pentru a lua acasa sa cresti un animal (vb aici de caine) ti se face o ancheta sociala, ti se masoara casa, curtea, etc, ti se evalueaza veniturile, o adevarata ancheta sociala, sa nu iti bati joc de saracul animal.
    Dar atata timp cat la noi sunt nenorocirile care sunt … in toate domeniile, acesti idiotzi se inscriu perfect in pesiajul urban de la noi.
    L/as baga in puscarie, dar atata timp cat omori niste oameni si iei 4 ani cu suspendare …. ce pretentii sa mai avem. Nu ne mai facem noi bine …… in veci!

  5. ariadna said:

    Daca era in Spania era si amendat si bagat la puscarie, si cu cainele confiscat.Of doamne ce nenorociti de oameni.

  6. Vladut said:

    Socant….n-am cuvinte; in afara de amenda aia ar trebuii trimis si la un control psihiatric…ceva nu e in regula cu creierul lui….
    In afara de asta……legea aia e prea permisiva….pentru asa cve a ar trebuii sa faca puscarie

  7. Loaca Aurelia said:

    Reprezint o asociatie pentru protectia animalelor si am fost prezenta la acest eveniment.Nu are rost sa relatez mai mult. Insa, pe langa faptul ca, la fata locului am gasit un biet catel in suferinta, ceea ce m-a afectat cel mai mult a fost starea in care l-am gasit pe fiul celui care l-a aruncat pe fereastra.Mihai, un copil de numai 13 ani, asezat pe pamant, in fata blocului, langa prietenul lui Pichi caruia ii adusese apa si mancare, plagea .Nu am vazut niciodata un copil mai trist. Ma intreb, oare nu cumva tatal lui se comporta la fel de violent si cu el? Astfel de cazuri nu ar trebui sa treaca neobservate si consider ca autoritatile competente ar trebui sa analizeze in detaliu aceste situatii. Personal, dincolo de suferinta animalelor, vad suferinta oamenilor care de cele mai multe ori ,in astfel de cazuri, nu au posibilitatea de se apara.

  8. mezsor said:

    minte de oltean, ce sa mai faci? daca natura nu a fost mai darnica cu oltenii asta e…. trebuie sa-i suportam asa cum sunt ei, asa ca niste blonde…adica fara minte!!!!!

  9. Dragos said:

    Bah mezsoare, dupa comentariu si nume imi dau seama ca esti mai varza de felu’ tau. Daca isi arunca un tembel cainele de la etaj, inseamna ca toata regiunea e “blonda” ?! Dupa tine vad ca da, deci faci parte si tu din ea.

Alte stiri

Sumarul ediției de vineri, 29 iunie 2007

Actualitate

» Noul Ford Mondeo, lansat în România
» Centru hotelier în Luncă
» Finacial Times consideră “prea blând” raportul CE privind România şi Bulgaria
» Ţigările se scumpesc cu 20% de la 1 iulie
» Staţie de taxi la aeroport
» FMI critică planul României de a majora pensiile
» La Izvoare, o nouă piscină pentru doljeni
» Craiova înghite centura

Local

» Moţiunea pe agricultură, adoptată de Cameră
» Consultaţie urmată de deces
» Breşele din digul Dunării au fost astupate
» Viceprimarul din Petrila, dat dispărut
» Evaziune fiscală de 29 de milioane de lei
» Încă 14 elevi au luat testele naţionale
» Poluare la barajul de pe Olt
» Cupa Vânturariţa 2007
» Senatul a respins moţiunea PSD privind sănătatea
» S-a aruncat în fântână
» Incubator de afaceri de şapte milioane de euro
» Scuterist rănit
» Obosiţi cu laptopul
» De zece ani aleargă după lumină
» Copilărie nefericită
» Cardurile BCR, golite de hoţi
» Bani pentru regularizarea râurilor
» Slatina va avea şosea de centură
» Locurile de joacă sunt coşmarul părinţilor
» Mai mulţi promovaţi în urma contestaţiilor
» Cruzime extremă
» Majorarea pensiilor, aprobată
» Copil atacat de câini
» Absolvenţii de Teologie depun jurământul

Dolj

» 12 străzi pe lista investiţiilor
» Beneficiarii SAPARD obţin mai repede banii
» Biblioteca judeţeană rămâne fără director

Gorj

» Bani pentru refacerea drumurilor
» Călinoiu visează la maşini de lux
» Politicienii, pe terenul de fotbal
» Aplicaţie la Teatrul Elvira Godeanu
» Secretarul general al SRI, acuzat de abuz şi fals

Sport

» Scurte ştiri
» Din nou cu Byasen!
» Campioana s-ar putea decide la golaveraj
» Schimbări la Minerul Mătăsari
» Bucurescu a preluat Severnav
» Bondrea semnează astăzi
» Voicu debutează la Kaprun
» Ştiinţa pleacă în judeţ

Sanatate

» Efectul stresului asupra digestiei
» Atenţie la şocurile termice!

Top