21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljO viaţă pentru un copil

O viaţă pentru un copil

Un bărbat din Dăbuleni a murit înecat duminică, după ce a salvat un copil care a fost luat de apa unui canal de irigaţii.

Aurel Ionuţ Zamfir, de 25 de ani, din Dăbuleni, tatăl unui copil de aproape doi ani, şi-a pierdut viaţa duminică seară, încercând să salveze un micuţ de la înec. Poliţiştii din Dăbuleni au fost sesizaţi duminică, în jurul orei 21.00, că un bărbat s-a înecat într-un canal de irigaţii din apropierea oraşului Dăbuleni.
O echipă operativă s-a deplasat la faţa locului şi a stabilit că Zamfir a sărit în apă, a reuşit să salveze copilul, dar el nu a mai putut ieşi la suprafaţă.

Pompierii nu au găsit trupul bărbatului

Din primele cercetări s-a stabilit că Bogdan N., de 11 ani, din localitate, a sărit în apa canalului chiar în dreptul staţiei de pompare, în zona unui stăvilar, unde curenţii erau foarte puternici. Văzând că este tras către stăvilar, copilul a început să strige după ajutor. Atunci a intervenit Zamfir, care se afla în apropiere, la câmp. Iniţial, a întins o furcă pentru a aduce copilul la mal, iar când a văzut că nu reuşeşte, a sărit în apă. „Se pare că a împins copilul către marginea canalului, iar acesta a fost tras cu o funie de alte persoane. În încercarea de a-l scoate pe copil din apă, nimeni nu i-a mai dat atenţie salvatorului, care nu a mai reuşit să iasă“, a explicat unul dintre poliţiştii care au efectuat primele cercetări. Când s-a observat că Zamfir nu a mai ieşit din apă a început căutarea lui. S-a ridicat stăvilarul, după care a fost căutat, însă fără succes. Nici pompierii care s-au deplasat la faţa locului nu au reuşit să găsească trupul bărbatului. Acesta a fost găsit abia luni dimineaţă, în jurul orei 6.30, la câţiva metri de stăvilar.

„Îmi pare rău, pentru că are şi el un copil de doi ani“

Mama copilului care a fost salvat de la înec cu preţul vieţii de Ionuţ Zamfir a spus că îi pare rău de ce s-a întâmplat .
„Sunt recunoscătoare şi îi mulţumesc. Îmi pare rău, pentru că are şi el un copil de doi ani. E dureros ce s-a întâmplat. Trebuie să aflu şi cine l-a scos cu funia din apă pe băiat, să-i mulţumesc şi lui“, a spus Alina Netcu, mama lui Bogdan. Femeia a mai spus că s-a întâlnit cu o rudă de-a lui Ionuţ Zamfir la spital, iar aceasta a acuzat-o că din cauza ei a murit tânărul. „Am vrut să mă duc la canal, dar mi-a fost teamă de rudele bărbatului, care mă acuză pe mine de ce s-a întâmplat“, a încheiat femeia.
Corpul neînsufleţit al lui Ionuţ Zamfir a fost transportat la Spitalul din Bechet, pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei morţii.

Recomandări

Poliţiştii doljeni recomandă părinţilor să nu-şi lase copiii să meargă singuri la scăldat, iar dacă o fac, trebuie să-i supravegheze. Părinţii trebuie să le explice copiilor la ce pericol se expun atunci când intră în apă.  

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII