13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalZeci de autoturisme, avariate de grindină

Zeci de autoturisme, avariate de grindină

Furtuna de sâmbătă dimineaţă a avariat zeci de maşini în localităţile vâlcene în care aceasta a fost însoţită de grindină. Potrivit subprefectului Radu Renga, furtuna ce a început la ora 10.00 şi a durat numai câteva minute a avariat peste 60 de autoturisme. „Au fost afectate de grindină mai multe localităţi, printre care Călimăneşti, Olăneşti, Muereasca, Bujoreni şi Dăeşti, cele mai multe pagube fiind semnalate la autoturismele celor din zonă. Au fost sparte parbrize şi caroseriile au fost îndoite de bucăţile de gheaţă de dimensiunile unei mingi de ping-pong“, a declarat Renga.

Subprefectul a precizat că nu au fost înregistrate pagube însemnate la locuinţele din zona afectată de furtună. „Numai în Muereasca ni s-a raportat că există case unde au fost sparte câteva ţigle, în rest nu există cazuri mai grave. Deocamdată nu există raportări exacte cu privire la terenurile agricole afectate de grindină. Furtuna a durat destul de puţin şi nu ne aşteptăm la pagube mari. Probabil că pomii fructiferi au fost cei mai afectaţi, dar aşteptăm raportările din teritoriu“, a mai spus Radu Renga.

 

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS