13.1 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalPopoveni, un cartier condamnat la însetare

Popoveni, un cartier condamnat la însetare

Craiovenii din cartierul Popoveni sunt condamnaţi de autorităţi să care apă potabilă de pe unde găsesc. Primăria Craiova ridică neputincioasă din umeri. Nu există reţea de apă potabilă, iar apa din fântâni are o concentraţie prea mare de nitraţi pentru a fi bună de băut.

650 de familii care locuiesc în această zonă a Craiovei suferă din cauza lipsei de apă potabilă. Nu de acum, ci de ani buni. Cartierul Popoveni nu este racordat la reţeaua oraşului, iar pe temperaturi caniculare locuitorii sunt nevoiţi ca, de cel puţin două ori pe zi, să care apă cu bidoanele sau în sticle.

Disperaţi, oamenii au depus mai multe solicitări la Primăria Craiova, dar s-au ales doar cu promisiuni, pentru că, în acest timp, specialiştii în administraţie din cadrul instituţiei investeau în amenajarea centrului oraşului. „Credeţi că nouă ne trebuie fântâni arteziene? Ne place centrul, o să mergem să luam apă de acolo“, a spus Constantin Tănase, un craiovean care locuieşte în Popoveni. „Au spus că în luna mai încep lucrările la reţeaua de apă şi canalizare. Îşi bat joc de noi. Avem copii mici. Nu este posibil aşa ceva, cărăm apă cu bidoanele şi cu sticlele. Am trei fântâni în curte şi nici una nu are apă bună de băut“, s-a plâns şi vecinul său, Săndel Pătru.

Într-adevăr, există o fântână în fiecare curte, însă apa nu este potabilă, conform Autorităţii de Sănătate Publică (ASP) Dolj. „Apa nu este bună din cauza concentraţiei mari de nitraţi. Am recomandat oamenilor să evite consumul de apă din fântâni“, a declarat dr. Marian Voinescu din cadrul ASP Dolj. Mai mult decât atât, din cauza căldurii excesive, şi aceste fântâni au început să sece.

 

Rezolvarea, abia la anul

 

Primăria Craiova cunoaşte situaţia din cartierul Popoveni şi, conform viceprimarului Gheorghe Nedelescu, nu este singura zonă deficitară la capitolul apă potabilă. Pentru acest cartier era în desfăşurare un program finanţat de guvern pe baza OG nr. 7/2006, prin care autorităţile locale pot accesa fonduri pentru dezvoltarea infrastructurii. Un studiu de fezabilitate care a costat 1,5 miliarde de lei vechi, bani publici, părea să rezolve problema. În urma acestuia s-a stabilit că pentru proiect sunt necesare 40 de miliarde de lei vechi de la guvern, bani cu care cartierul să fie racordat la reţeaua de apă potabilă. „Există un proiect semnat chiar de mine prin care să se dea 40 de miliarde. S-a schimbat guvernul şi, când s-au acordat finanţările, pe noi ne-a sărit rândul. Acum căutăm alte soluţii pentru finanţarea acestui proiect. În cel mai rău caz, sper ca la anul să obţinem finanţare de la consiliul local“, a declarat viceprimarul Nedelescu.

Soluţia nu-i mulţumeşte pe craiovenii din cartierul Popoveni. „Avem de gând ca săptămâna viitoare să ne mobilizăm mai mulţi şi să mergem iarăşi la primărie“, a spus Săndel Pătru.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS