16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljMihai Viteazul, simbolul Craiovei

Mihai Viteazul, simbolul Craiovei

Centrul modernizat al Craiovei se va numi în curând Piaţa Mihai Viteazul, în urma unui proiect demarat de Gazeta de Sud împreună cu primăria.

Craiovenii au decis. Noul centru al Băniei nu se va mai numi Piaţa Socio-Umană, ci Piaţa „Mihai Viteazul“. Prin lansarea proiectului „Se caută un nume“, Gazeta de Sud i-a provocat pe locuitorii Băniei timp de două săptămâni să vină cu propuneri de nume care să reprezinte cel mai bine construcţia din centru. Iar oamenii nu s-au lăsat aşteptaţi. Au trimis sute de propuneri, pe e-mail, la adresa [email protected], prin telefon sau prin sms. Sâmbăta trecută, ultima zi în care se mai puteau face propuneri, am tras linie şi am adunat. În total 498 de mesaje. Cea mai votată a fost denumirea Piaţa „Mihai Viteazul“, care a avut 197 de propuneri, din care 174 au venit prin poşta electronică. Cea de-a doua denumire în top a fost Piaţa Unirii, la mare distanţă de primul loc, cu 23 de propuneri, iar pe locul trei s-a clasat Piaţa Băniei, cu 21 de propuneri. Craiovenii nu s-au zgârcit nici la propuneri care de care mai variate. De exemplu, unii s-au gândit că cel mai bun nume pentru centru ar fi Piaţa Pelendava, Piaţa Amza Pellea, Piaţa Fântânilor, Piaţa Europeană, Piaţa Renaşterii, Piaţa La fântâni sau Piaţa Tinerilor. Alţii, puşi pe glume, au propus Solomon Piaţa, Tarlaua lui Aurică, Piaţa Solomania, Piaţa Rockerilor sau Piaţa Eterna Terra Nova, sau, pur şi simplu, Acasă. Alţii, mai nostalgici, s-au gândit la Centrul Înmiresmat, Centrul Îndrăgostiţilor sau Piaţa Nicolae Ceauşescu. Indiferent de propunerea făcută, GdS şi primăria le mulţumesc pentru interesul acordat proiectului.

Primarul ne pregăteşte de petrecere

 

Antonie Solomon a declarat pentru GdS că numele ales de craioveni este unul foarte bun. „Mihai Viteazul este simbolul românismului, este o mândrie pentru noi. Craiovenii au ales bine“, a spus primarul. Solomon a precizat că botezul pieţei va avea loc cel mai probabil în septembrie anul acesta, când va organiza şi un spectacol pentru a celebra momentul. „Când vom termina centrul, ne gândim să punem din nou în scenă spectacolul «Visele lui Mihai Viteazul» al lui M.C. Ranin, directorul Teatrului Bulandra din Târgovişte. Sperăm să aducem din nou în centru 40.000 de oameni, aşa cum a fost la inaugurare. Vom pune şi o plăcuţă cu noul nume, dar trebuie să vedem unde anume“, a completat primarul Craiovei. Pentru ca piaţa să primească botezul, primăria trebuie să parcurgă procedura legală obişnuită în astfel de cazuri. După ce primarul va propune acest lucru şi se va întocmi referatul de specialitate, consilierii sunt chemaţi să voteze propunerea. Apoi, o comisie a Prefecturii Dolj îşi va da acordul final, iar prefectul va da viza de legalitate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

21 COMENTARII