14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalTrei accidente într-o zi

Trei accidente într-o zi

Şase persoane au fost rănite, din care trei grav, în urma unor accidente înregistrate miercuri în Craiova.

Trei accidente de circulaţie au fost înregistrate miercuri în Craiova, în două dintre ele fiind implicaţi motociclişti.
Miercuri seară, în jurul orei  21.20, Marian Cotoi, de 46 de ani, din localitate, în timp ce conducea o autoutilitară Peugeot pe strada Calea Bucureşti, dinspre Hanul Doctorului către Sucpi, a lovit puternic din spate Fordul condus în aceeaşi direcţie de mers de Gabriel Opriţoiu, de 32 de ani, din Craiova. Poliţiştii au stabilit că Opriţoiu tocmai voia să vireze dreapta pentru a parca maşina pe marginea drumului când a fost lovit din spate. În urma impactului a fost accidentat uşor conducătorul autoturismului Ford, iar ambele autovehicule au fost avariate. Poliţiştii au mai stabilit că Marian Cotoi nu a păstrat o distanţă de siguranţă faţă de vehiculul din faţă şi că avea o alcoolemie de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital unde i s-au recoltat probe biologice de sânge.  

Accidente grave de motocicletă

În aceeaşi zi, în jurul orei 13.30, tot în Craiova, Claudiu Stoian, de 35 de ani, din localitate, conducând o motocicletă Honda, l-a accidentat grav pe Ioan Orbulescu, de 79 de ani, din municipiu. Poliţiştii au stabilit că accidentul s-a produs din cauză că bătrânul s-a angajat în traversarea străzii prin loc nemarcat şi fără să se asigure.
Alt accident grav, în care a fost implicată o motocicletă, s-a produs miercuri seară, în jurul orei 23.20, în cartierul Craioviţa Nouă. Conform primelor cercetări ale poliţiştilor de la Rutieră, Daniela Ambrozie, de 38 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism Dacia 1300, nu a acordat prioritate motocicletei Honda conduse de Mugurel Pară, de 21 de ani, din localitate. Impactul dintre motocicletă şi autoturism a fost extrem de puternic, fiind accidentaţi grav Petre Ambrozie, de 41 de ani, soţul şoferiţei, pasager în Dacia, şi conducătorul motocicletei. De asemenea, Maria Nica, de 22 de ani, din Craiova, pasageră pe motocicletă, şi şoferiţa Daciei au suferit răni uşoare. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că tânărul de pe motocicletă nu avea permis de conducere categoria A, iar ambii tineri nu purtau cască.

Bãtrânã lovitã de BMW

Tot miercuri, în comuna Leu, Alexandru Diaconeasa, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism BMW, a accidentat-o uşor pe Marieta Dinu, de 75 de ani, din Craiova, care se angajase în traversarea drumului prin loc nepermis şi fără să se asigure.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

83 COMENTARII