16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPensionari răsplătiţi cu zeci de lei

Pensionari răsplătiţi cu zeci de lei

Aproximativ 50.000 de oameni din Dolj vor primi la pensia din luna iulie câteva zeci de lei, iar cei mai norocoşi câteva sute de lei în plus faţă de indemnizaţia de până acum.

Agitaţie mare, nemulţumiri pe măsură şi mulţi nervi în rândul pensionarilor doljeni. Nici zvonurile nu au întârziat să apară, mulţi dintre ei aflând că o parte din cei pensionaţi au primit deja acasă banii promişi pentru cei care au muncit înainte de 1963. Reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii (CJP) Dolj îi sfătuiesc pe toţi pensionarii care au muncit în urmă cu peste 44 de ani să stea liniştiţi acasă, deoarece recalcularea le-a fost efectuată din oficiu, nefiind nevoie să se deplaseze la sediul instituţiei, deciziile de pensionare urmând să fie trimise prin poştă la domiciliul vârstnicilor începând cu luna iulie. În plus, reprezentanţii CJP Dolj au menţionat că zvonurile care circulă în rândul pensionarilor sunt false, întrucât banii primiţi de unii vârstnici acasă sunt acordaţi retroactiv, în urma depunerii unor adeverinţe salariale sau cu sporuri ce nu erau menţionate pe carnetul de muncă.            
       
Vechime calculată în funcţie de salariul mediu                        

Celor mai vârstnici dintre doljeni, care au muncit înainte de 1963, li s-au calculat pensiile în funcţie de salariul minim al perioadelor muncite şi nu după cel mediu. Tocmai de aceea s-a urmărit o „îmbunătăţire a standardului de viaţă“. Deoarece era imposibil să prezinte adeverinţe salariale după atâţia ani, multe dintre arhivele unităţilor fiind distruse, iar altele de negăsit, s-a trecut la revizuirea tuturor anilor munciţi, pensia calculându-se pe baza punctajului mediu anual pentru perioadele în care nu sunt înregistrate salarii în carnetele de muncă. „Astfel, conform Ordonanţei nr. 19/2007, pentru perioadele anterioare datei de 1 ianuarie 1963 recalcularea s-a efectuat în funcţie de lunile sau anii munciţi înainte de această dată. Am luat în calcul salariul mediu pe economie din acei ani şi nu pe cel minim, ca până acum. La unii creşterile au fost mai mari, la alţii sunt mai mici, de doar câteva sute de mii de lei vechi, deoarece cota-parte din punctajul mediu anual cuvenit sau aflat în plată, aferent perioadelor contributive anterioare datei de 1 ianuarie 1963, se înlocuieşte cu cota-parte din punctajul mediu anual aferent aceleiaşi perioade, calculat conform prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă“, a menţionat Ileana Ciutan, directoarea executivă a CJP Dolj.

1.000 de vârstnici vor primi 100 de lei în plus

Conform ordonanţei de urgenţă, la determinarea punctajului mediu anual al celor ce au fost în câmpul muncii anterior anului 1963 se utilizează un punct pentru fiecare lună de stagiu de cotizare realizat în perioadele anterioare datei de 1 septembrie 1947, indiferent de nivelul drepturilor salariale înregistrate în carnetul de munca sau dovedite ori pentru care în carnetul de muncă nu sunt înregistrate drepturile salariale; un punct pentru fiecare lună de stagiu de cotizare realizat în perioadele cuprinse între 1 septembrie 1947 şi 31 decembrie 1962 şi pentru care în carnetul de muncă nu sunt înregistrate drepturile salariale şi nici nu sunt dovedite. În situaţia în care, pentru perioade ulterioare datei de 31 august 1947, în documentele doveditoare sunt înregistrate drepturi salariale nedenominate, acestea vor fi denominate în funcţie de reformele monetare. Pensionarii nu trebuie să înţeleagă însă că vor primi un punct la pensie, ci li se va face o diferenţă dintre acest punct şi valoarea punctului pe care concret îl au, adevărate formule matematice în urma cărora le rezultă sau nu câteva zeci de lei în plus la pensie. Doar o mie de pensionari doljeni din cei 49.555, care au muncit înainte de 1963, vor primi aproximativ o sută de lei în plus la pensie începând din luna iulie, alţi 6.000 vor primi între 50 şi o sută de lei, majoritatea primind însă doar câteva zeci de lei. Alţi aproximativ 6.000 de oameni din această categorie de pensionari nu vor vedea însă nici de această dată un leu în plus, pensia actuală dovedindu-se, în urma calculelor, mai avantajoasă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS