10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalProbleme în comisii la prima probă a testelor naţionale

Probleme în comisii la prima probă a testelor naţionale

La prima probă a testelor naţionale, la limba şi literatura română, desfăşurată ieri, în judeţul Olt au absentat 59 de copii din totalul de 4.749 de elevi înscrişi. Conform vicepreşedintelui comisiei judeţene de teste naţionale, inspector Angela Iacob, nu s-a înregistrat nici un eliminat şi nici nu s-a folosit varianta de rezervă. La Şcoala cu clasele I-VIII nr. 2 Caracal, doi elevi s-au prezentat fără documentele de identitate. Aceştia au fost recunoscuţi de un cadru didactic şi au susţinut proba, astăzi având obligaţia să prezinte cartea de identitate sau certificatul de naştere şi legitimaţiile de examen.
Pentru doi elevi din Slatina, membrii comisiilor s-au deplasat la domiciliu, iar la Vitomireşti, unul dintre cei trei membri ai comisiei a redactat lucrarea unui elev care şi-a fracturat mâna. Alt candidat, din Obârşia, care se află internat la un spital din Craiova, a susţinut proba supravegheat de o comisie specială stabilită de ISJ Dolj.
La centrul de evaluare de la Şcoala de Arte şi Meserii Drăgăneşti-Olt, unul dintre membrii comisiei a fost eliminat. Profesoara Ioana Băluţă, cadru didactic la Colegiul Naţional Agricol „Carol I“ Slatina, s-a prezentat la centru şi a semnat o declaraţie pe propria răspundere că nu există nici un conflict de interese. Ulterior, s-a descoperit că fiul profesoarei, elev la Colegiul Naţional „Radu Greceanu“, susţine examenul în centrul de la Liceul cu Program Sportiv, de unde lucrările ajung la evaluare la Drăgăneşti. Preşedintele comisiei judeţene, inspectorul şcolar general adjunct Gabriel Savu, a declarat că va propune şcolii şi un avertisment pentru profesoară, pe lângă faptul că ani buni nu va mai face parte din comisii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS