8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalNevăzătorii strâng semnături pentru Parlamentul European

Nevăzătorii strâng semnături pentru Parlamentul European

Persoanele cu probleme de vedere din judeţul Vâlcea se confruntă de ani buni cu indiferenţa autorităţilor. Lipsiţi de sprijin şi înţelegere, nevăzătorii se îndreaptă acum către Parlamentul European.

VÂLCEA. O campanie de strângere de semnături pentru iniţierea unei directive europene în vederea acordării unui sprijin real persoanelor cu handicap a fost demarată de Asociaţia Nevăzătorilor din România. Pentru un asemenea normativ european trebuie strânse un milion de semnături, din care filiala din Vâlcea a adunat numai 1.600 până în prezent. Preşedintele filialei ANR, Vasile Şulumete, afirmă că până la încheierea procesului de strângere de semnături, în Vâlcea se vor aduna cel puţin 3.000 de nume pe listele de susţinători. „La sfârşitul anului trecut a fost adoptată o lege pentru protecţia persoanelor cu handicap. Actul normativ a fost iniţiat şi aprobat fără să se ţină cont de propunerile venite de la reprezentanţii persoanelor cu handicap. Din cauza asta legea este neclară, ea fiind modificată înainte chiar de a fi aplicată. Cu sprijinul colegilor noştri din celelalte asociaţii ale nevăzătorilor din Uniunea Europeană am declanşat procedura de adoptare a unei directive europene privind persoanele cu handicap, luându-se ca exemplu modul în care se asigură protecţia acestora în state ca Marea Britanie, Danemarca sau Suedia”, a explicat preşedintele filialei din Vâlcea.
Persoanele cu probleme de vedere speră că adoptarea de către Parlamentul European a unei asemenea directive ar obliga şi ţări ca România să arate mai multă atenţie la problemele cu care se confruntă persoanele cu handicap.

Din legea românească, un singur articol se poate aplica

Confuzia şi ineficienţa ce domneşte în procesul de elaborare a legilor pot fi evidenţiate prin Legea privind persoanele cu handicap. Potrivit lui Şulumete, de la începutul anului, din toate articolele respectivului act nu se poate aplica în mod clar decât unul, cel cu privire la asistenţa financiară a diferitelor categorii de persoane cu handicap. „Transportul, medicamentele gratuite, asistenţa juridică, toate sunt prevăzute în lege, dar nu pot fi aplicate, fie pentru că nu există metodologia necesară, fie nu există fonduri prinse în buget“, a arătat preşedintele ANR. El mai spune că situaţia nu este chiar atât de surprinzătoare, membrii asociaţiei fiind obişnuiţi cu piedicile birocratice puse de statul român. „Ceea ce este cu adevărat îngrijorător este problema locurilor de muncă. În timp ce în Uniunea Europeană media de ocupare profesională a persoanelor cu handicap este de 35%, în România, aceasta nu depăşeşte 3%. Acest lucru înseamnă că practic statul nu face nimic pentru a le asigura nevăzătorilor un loc de muncă. Mai rău este că din aceste trei procente oficiale, majoritatea sunt angajaţi fictiv de patroni numai pentru a beneficia de unele scutiri de taxe şi facilităţi fiscale“, a explicat Şulumete. Potrivit acestuia, pe 6 octombrie, membrii ANR Vâlcea vor merge la Bruxelles pentru a participa la un miting organizat în sprijinul iniţiativei lor legislative.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS