13.1 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalElevii din Corabia au sărbătorit Ziua Dunării

Elevii din Corabia au sărbătorit Ziua Dunării

OLT. Caravana Dunării, organizată de Administraţia Naţională „Apele Române“ de Ziua Dunării, a ajuns ieri la Corabia. 40 de elevi de la Şcoala Generală nr. 3 din oraş, însoţiţi de profesori, au participat la sărbătorirea evenimentului, chiar dacă Ziua Dunării este peste o săptămână şi cinci zile, pe 29 iunie. Mihaela Gheorghiu, reprezentanta Sistemului de Gospodărire a Apelor, care a organizat evenimentul pe plan local, a declarat că elevii au primit tricouri, şepci şi alte produse promoţionale de la sponsorul caravanei, în deschiderea activităţilor.
Evenimentul propriu-zis a constat în plimbarea participanţilor pe Dunăre cu vaporaşul. Copiii au participat, apoi, la o demonstraţie din partea SGA de prelevare de probe din fluviu şi analize de laborator. Analizele au ieşit bine, potrivit reprezentantei SGA, care a precizat că laboratorul mobil care a fost improvizat pe mal aparţine instituţiei şi că analizele au avut un grad de complexitate scăzut. În final, atât copiii, cât şi cadrele didactice au primit diplome de participare la Ziua Dunării. La Corabia au fost prezenţi ca invitaţi directorul Marius Popa din partea Agenţiei pentru Protecţia Mediului, comisari de la Garda de Mediu, primarul Ştefan Pârlea, alţi reprezentanţi ai oraşului şi directorul filialei ANIF. Caravana a pornit pe 15 iunie din Turnu Severin şi va ajunge pe 29 iunie, de Ziua Dunării, la Tulcea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS