Salvarea unei vieţi, cea mai dificilă misiune. Îşi pun de multe ori viaţa în pericol, pentru a câştiga în lupta cu minutele şi pentru a salva alte vieţi.
Pentru angajaţii din cadrul Detaşamentului 2 Pompieri Craiova, salvarea unei vieţi nu este un gest eroic, ci o meserie cu responsabilităţi împovărătoare. Salvează oameni din flăcări, sinucigaşi de pe blocuri, oameni căzuţi în canale, pisica din pom, bolnavi singuri şi panicaţi, bătrâni care-şi caută disperaţi cheia pe care o ţin în mâna cealaltă, gospodine cu cratiţe uitate pe aragaz, de focul telenovelelor. Pentru toate astea, la pompieri se dă alarma. Echipa de intervenţie, şeful gărzii de intervenţie, comandantul de echipaj şi conducătorul autospecialei, cei patru servanţi pompieri, dar şi telefonistul care preia cazul şi care pleacă pe teren împreună cu ceilalţi colegi, pentru a ţine legătura cu dispeceratul, pleacă în teren. Nu înainte de a analiza situaţia sub toate aspectele sale. Este vorba de un incendiu la o pajişte, aşa că din echipamentul de luptă nu trebuie să lipsească măturile de nuiele, „lopeţile din cauciuc, cu coadă de lemn, confecţionate de noi“, după cum preciza locotenent colonelul Florea Constantin, comandantul Detaşamentului 2 Pompieri Craiova, dar şi bidoanele cu apă cărate în raniţa din spate. Un toporaş stă şi el atârnat de centură.
Altă zi, alte cazuri
Misiuni mai mult sau mai puţin periculoase. Decizii ce trebuie luate în secunde, căci poate de ele depinde viaţa unui om. Mereu în luptă cu minutele. Şi touşi, mereu acolo. Şi din nou alarma sună. Alt caz. Misiunea: salvarea unui copil, rămas singur în casă. Locaţia: cartierul Lăpuş. O intervenţie dificilă. Copilul rămăsese blocat în casă. Mama, care plecase vreme de cinci minute, până la apartamentul vecin, a închis uşa, fără a realiza că iala se poate bloca. Lucru care s-a şi întâmplat. Copilul de trei anişori care dormea în cameră s-a trezit. Singur, în apartament. Panică şi disperare. Asta până la apariţia lor, a salvatorilor. Până la etajul patru, nu se putea folosi decât autoscara. Asta în cazul în care nu ar fi existat arborii care blocau accesul. Şi totuşi, soluţia avea să apară, căci au o rezolvare pentru fiecare problemă. Au folosit scara de fereastră. Au urcat etaj cu etaj. Aşa au ajuns la micuţul care de abia mai respira din cauza plânsului. Ar fi putut face şi pe alpiniştii, alegând să coboare în apartament de pe acoperişul blocului. Astăzi însă au optat pentru cea dintâi variantă. Misiune îndeplinită. Din nou la unitate. Echipamentul este pus la punct, pentru ca, în cazul unei alte intervenţii, să fie la fel de prompţi. Orele trec şi din nou alarma sună. Începe trepidaţia şi ei ard de nerăbdare să ajungă mai repede, indiferent că e accident de maşină, o posibilă glumă sau un foc mistuitor, unde flăcările degajă până la 800 de grade. În câteva minute sunt la faţa locului. De data asta nu e vorba de un incediu. Dintr-un apartament, de câteva ceasuri bune, o singură melodie se aude din difuzoare, aşa că vecinii au alarmat pompierii. Sunt singurii care pot înlesni accesul poliţiştilor în incinta locuinţei. E vorba de un sinucigaş. Fusese, se pare, părăsit de iubită. Găsise cea mai simplă soluţie pentru a pune capăt suferinţelor. Din nou în unitate. O zi fără evenimente majore. O zi uşoară ca şi cea care tocmai a trecut, când o pisică a trebuit salvată dintr-un copac şi un cal a trebuit scos din groapă. Au luptat ore întregi să-l scoată de acolo. Ce mai chin pe sărmanul animal. Chiar dacă unii s-ar grăbi să o numească misiune uşoară, ei, salvatorii de vieţi, i-ar contrazice cu siguranţă, căci nu este deloc uşor să priveşti victima în ochi şi să citeşti numai durere şi neputinţă.
În luptă cu focul
De multe ori, îşi fac treaba pe pipăite. În faţa ochilor nu e decât o perdea nesfârşită de fum, iar ţipetele şi panica victimelor fac lucrurile să pară şi mai groaznice. Dar, lor nu le mai este frică de nimic, chiar dacă în dreapta şi-n stânga e numai nenorocire. „Vinovate“ se fac nenumăratele incendii care i-au călit. „Nu ai timp să te mai gândeşti la tine“, mărturiseşte Florea Constantin, ofiţerul care de ani buni participă la toate intervenţiile importante ale detaşamentului pe care îl conduce. La început a fost altfel, dar acum nici nu se dau jos din maşină, că şi ştiu ce au de făcut. Au încălţat, pe rând, bocanci de soldat, caporal, sergent angajat, subofiţer şi ofiţer. Au învăţat de la fiecare intervenţie câte ceva. Astăzi au în spate experienţa unei vieţi. Ajutaţi de ea, au reuşit să facă faţă celor mai dificile situaţii, explozia punctului termic din Lăpuş din februarie 2006, incendiul de la Complexul Bănie, în decembrie 2005, intervenţia de la Ghindeni, în urmă cu trei ani, când au fost mistuite de flăcări 20 de anexe gospodăreşti, animale, păsări, nutreţ pentru animale sau când depozitul de burete de la Parcul Industrial a ars. „Ne-au fost necesare ore întregi să curăţăm echipamentul, după încheierea cu succes a intervenţiei, din cauza fumului dens“, îşi aminteşte comandantul.
Amitiri, fapte ce rămân să vorbească despre curaj, despre oameni. Şi totuşi, cele mai urâte lucruri în meseria asta nu sunt nici flăcările, nici descarcerările, nici plânsetele şi vaietele, nici iernile în care le îngheaţă furtunul în mâini şi nici momentele când lasă în urmă doar scrum. Sunt situaţiile teribile în care ai de-a face cu copii. Pentru un pompier, atunci începe cea mai grea misiune: aceea de a se stăpâni.
