10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalŞi-a incendiat gospodăria

Şi-a incendiat gospodăria

Sandu C., din comuna Păuşeşti – Măglaşi, judeţul Vâlcea, a dat foc, luni seară, la fânarul din gospodărie, în timp ce suda în apropiere.
Pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru“ (ISU) Vâlcea au stins incendiul. Au ars acoperişul fânarului, aproape o tonă de coceni, trei metri cubi de scândură de fag şi două tone de lemne de foc. Incendiul s-a extins şi a cuprins şi o bucătărie de vară situată în apropierea fânarului. Flăcările au mistuit şi o parte din bucătărie şi au distrus mobila din interior.
Pompierii au intervenit cu ajutorul a două autospeciale şi au lichidat incendiul după două ore de intervenţie, fiind ajutaţi şi de Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Olăneşti. Conform primelor estimări ale pompierilor efectuate la faţa locului, valoarea pagubelor produse de incendiu se ridică la circa 35.000 de lei. „Cercetările efectuate la faţa locului arată că incendiul a izbucnit în urma executării unor lucrări de sudură de către proprietarul gospodăriei, în imediata apropiere a fânarului, zgura încinsă aprinzând furajele“, a declarat subofiţerul Octavian Fulger din cadrul Compartimentului de Informare şi Relaţii Publice al ISU Vâlcea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS