14 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalELECTROPUTERE, cumpărată de arabi

ELECTROPUTERE, cumpărată de arabi

AVAS va negocia cu o firmă din Arabia Saudită contractul de privatizare a societăţii craiovene. Din cinci ofertanţi iniţiali, doi au fost eliminaţi pentru că nu au îndeplinit condiţiile cerute de stat, iar alţi doi au fost bătuţi de saudiţi.

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a anunţat ieri numele companiei cu care va negocia pentru perfectarea contractului de privatizare la ELECTROPUTERE Craiova: Al Arrab Contracting Company Limited – din Arabia Saudită. Compania a obţinut cel mai mare număr de puncte după aplicarea grilei de evaluare a ofertanţilor cu care rămăsese în cursă, A5 Invest SRL Caransebeş şi Grup Feroviar Român SA Bucureşti. Alte două societăţi care au depus oferte de preluare a uzinei craiovene, Vienna International Holding SRL Bucureşti şi americanii de la Peeker Atomic Energy System INC Lakewood Colorado, au fost eliminaţi de AVAS deoarece documentele de participare depuse nu au îndeplinit condiţiile cerute în dosarul de prezentare a unităţii.

Oferta: 120 de milioane de euro

AVAS a anunţat că următorul pas în procesul de privatizare va fi negocierea clauzelor contractuale. Aceasta este a şasea încercare a statului român de a vinde pachetul majoritar de 62,8% din acţiunile ELECTROPUTERE Craiova, după ani lungi de amânări. Firme importante în domeniu, cum ar fi General Electric, General Motors, Siemens sau Bombardier au fost interesate de întreprinderea craioveană de-a lungul vremii, însă interesul nu s-a concretizat cu vreo ofertă. În ce-i priveşte pe saudiţi, ei sunt o surpriză şi totodată o necunoscută pentru întreprindere. „Până acum nu am mai avut contacte cu această firmă, i-am cunoscut doar când au venit să ia dosarul de prezentare. Nu pot să comentez dacă ei sunt cea mai bună variantă, cert este însă că au primit cel mai mare punctaj din partea comisiei de privatizare“, a declarat Cornel Mondea, directorul general al ELECTROPUTERE Craiova.
La rândul său, liderul sindical Aurel Bojenoiu a făcut câteva precizări în legătură cu oferta saudiţilor. „Era ultima şansă a noastră de privatizare. Din câte am înţeles, oferta este de 120 de milioane de euro, în care intră şi datoriile la stat ale societăţii. O treime din sumă e capital de lucru. Noi aveam multe contracte pentru care nu mai aveam materii prime, aşa că o parte din bani trebuie investiţi în materii prime“, a afirmat Bojenoiu.
Potrivit celor prezentate de AVAS, firma arabă a gestionat până acum mai multe proiecte în domeniul construcţiilor de căi ferate, a producerii de instalaţii industriale (transformatoare electrice, sisteme SCADA, dispozitive şi instalaţii electrice pentru utilarea unor fabrici de ciment sau companii de electricitate), precum şi construcţia de clădiri cu diverse destinaţii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS