10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjInvestiţii în zona Horezu

Investiţii în zona Horezu

O secţie de neurologie va fi inaugurată în curând la Spitalul din Horezu, iar conducerea judeţului promite şi o revigorare a turismului, precum şi modernizarea infrastructurii în zonă.

Unitatea spitalicească a oraşului Horezu va beneficia în curând de avantajele unei secţii de neurologie. Finanţată în totalitate de Consiliul Judeţean (CJ) Vâlcea, secţia reprezintă o îmbunătăţire a serviciilor medicale oferite de Spitalul din Horezu atât cetăţenilor din oraş, cât şi celor din împrejurimi. În şedinţa ordinară de CJ de la sfârşitul lunii mai, ţinută chiar în Horezu, aleşii vâlcenilor au hotărât alocarea unei sume de 50.000 de lei, destinate aparaturii şi lucrărilor necesare pentru înfiinţarea acestei secţii. „Pe 16 august vom face recepţia finală a acestei unităţi. Este o investiţie necesară, care se adresează celor din zonă. Pacienţii cu probleme de acest gen nu mai trebuie să facă drumuri la Spitalul Judeţean din Râmnicu Vâlcea. Aceştia vor primi îngrijiri la fel de bune şi în Horezu, deoarece secţia va fi dotată cu aparatură de ultimă oră“, a declarat Dumitru Buşe, preşedintele CJ Vâlcea.
Atât noul segment, cât şi întreg spitalul deservesc o populaţie de aproape 70.000 de persoane compusă din locuitorii oraşului Horezu şi alte câteva localităţi învecinate. Investiţiile în secţia de neurologie a unităţii medicale au mulţumit şi  conducerea Spitalului Judeţean Vâlcea, care vede în aceasta o modalitate de descongestionare a aglomeraţiei de pe holurile instituţiei de sănătate din Râmnicu Vâlcea.

Turismul şi industria, singurele soluţii ale zonei

Dumitru Buşe recunoaşte că inaugurarea secţiei de la Spitalul din Horezu e doar o picătură în oceanul de probleme cu care se confruntă oraşul şi zona în care acesta se află. „Sunt conştient că oraşul are foarte multe probleme care trebuie rezolvate cât mai curând. Scopul nostru este de a impulsiona zona spre o dezvoltare economică sănătoasă şi pentru asta am găsit două arii în care activitatea se poate intensifica. În primul rând este vorba de turism, o activitate ce reprezintă o şansă de dezvoltare pentru cei care ştiu să profite de ea, şi mai este şi industria locală, care ar putea crea foarte multe locuri de muncă”, a explicat preşedintele CJ.
Şeful judeţului spune că, în toamna acestui an, în Horezu se va pune la punct un proiect de turism care ar trebui să dea startul dezvoltării în acest sens. De asemenea, CJ are de gând să aloce fonduri pentru reabilitarea turistică a  Vârfului Roman, iar Buşe afirmă că un proiect de hotărâre a CJ a prins deja zona respectivă într-un plan de electrificare. „Am vrea ca întreg arealul să semene cu staţiunea Rânca din Gorj. Mai mult, Consiliile Judeţene Vâlcea şi Gorj se vor întâlni în luna august pentru a pune la punct un proiect comun în acest sens“, a promis preşedintele Buşe.
În ceea ce priveşte industria din Horezu, conducerea judeţului afirmă că viitoarea platformă industrială de la marginea oraşului va crea sute de locuri de muncă şi investiţii importante. „O să trebuiască să avem o colaborare cu autorităţile locale pentru că dorim să aducem conducta de gaze în Horezu. Urmărim, de asemenea, ca actuala centrală termică să fie preluată de CET, iar utilităţile trebuie aduse cât mai curând“, a mai spus Dumitru Buşe.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS